Pe 15 august şi comuna Bucşani a îmbrăcat straie de sărbătoare

Date:

bucsaniDe 21 de ani, în ziua de 15 august se sărbătoreşte şi Ziua comunei Bucşani. Manifestările prilejuite de acest eveniment se desfăşoară în Parcul Dalles şi de fiecare dată autorităţile locale aduc un omagiu Familiei Dalles care a avut cea mai mare contribuţie la realizarea marilor obiective din localitate. Ziua de 15 august a început să fie în atenţia Autorităţilor Administraţiei Publice Locale începând cu anul 1994, când oamenii se strângeau în parcul din localitate şi Căminul Cultural prezenta o serie de manifestări artistice de cântece şi dansuri populare româneşti. În fiecare an, manifestarea a luat mai mare amploare fiind invitate mai multe instituţii de cultură din judeţ (Cămine Culturale, Centrul Judeţean Pentru Cultură, etc.). Aşa se face ca Administraţia Locală (Primăria şi Consiliul Local Bucşani) au acordat din ce în ce mai multă importanţă acestei zile şi începând cu anul 1998 a fost oficializată ca zi a comunei Bucşani. Şi anul acest manifestările au fost de amploare au participat şi artişti consacraţi de muzică populară românească. Edilul Constantin Niţă împreună cu preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu şi prefectul loan Marinesu au făcut un tur prin târgul prilejuit de ziua comunei. Sărbătoarea Maicii Domnului ne impune datoria de a uita dezbinările şi prejudecăţile trecutului şi să căutăm cu mai multă răbdare şi atenţie credinţa. Cu această ocazie, Primăria, Consiliul local şi în special Primarul comunei Bucşani urează tuturor cetăţenilor, sănătate, fericire, înţelegere, realizari şi toate cele bune, iar celor ce poartă numele de Maria, Marin, Marian, Mariana, LA MULŢI ANI !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...