Prefectul loan Marinescu: împădurirea terenurilor degradate şi prevenirea inundaţiilor trebuie să se ia în serios

Date:

ioan marinescuIng. Marilena Stoian – Director Tehnic în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău – Ialomiţa a supus atenţiei publice Planul de Management al Riscului la Inundaţii, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Dâmboviţa. Astfel, conform cerinţelor Directivei Uniunii Europene privind evaluarea şi managementul riscului la inundaţii, toate statele membre au obligaţia elaborării Planurilor de Management al Riscului la Inundaţii pentru toate zonele identificate cu risc potenţial semnificativ la inundaţii pentru care au fost realizate hărţile de hazard şi de risc. Aceste planuri vor aborda toate aspectele mange-mentului riscului la inundaţii, punând accentul pe acţiunile de prevenire, protecţie şi pregătire. Planurile de Management al Riscului la Inundaţii iau în considerare aspecte precum zonele de extindere a inundaţiilor, zonele care au potenţialul de a reţine apa din inundaţii (n.r. albiile majore cu retenţie naturală), obiectivele de mediu stabilite în conformitate cu articolul 4 din Directiva Cadru Apă, aspecte de gestionare integrată a solului şi a apei, planificarea spaţială, utilizarea terenurilor, conservarea naturii, etc. În prezent, primele trei capitole (n.r. Prezentarea bazinului hidrografic, Riscul la Inundaţii şi Descrierea obiectivelor de management al riscului la inundaţii) sunt finalizate. În vederea elaborării capitolului patru (n.r. Sinteza măsurilor propuse şi prioritizarea acestora) şi pentru a facilita stabilirea sau selectarea măsurilor structurale şi nonstructurale la nivel de Administraţie Bazinală de Apă, sa elaborat un Catalog de măsuri potenţiale. Măsurile propuse urmăresc cele cinci domenii de acţiune în strânsă legătură cu ciclul de management al riscului la inundaţii: Prevenire, Protecţie, Pregătire, Conştientizarea riscului la inundaţii, Refacere/ Reconstrucţie, pentru implementarea acestora fiind necesară implicarea tuturor instituţiilor / ministerelor cu responsabilitate în managementul riscurilor la inundaţii. Obiectivele, indicatorii şi ţintele managementului riscului la inundaţii se axează pe patru criterii de bază: economic, social, mediu şi patrimoniu cultural, ce vor fi atinse prim măsuri specifice. Prefectul loan Marinescu a ţinut să sublinieze faptul că trebuie mai multă responsabilitate din partea tuturor instituţiilor implicate în acest domeniu. Prefectul a adus în discuţie şi situaţia podului de la Viişoara care a ajuns într-o stare deplorabilă datorită exploatării de agregate minerale, proces necontrolat de instituţiile abilitate. A fost adus în discuţie şi un plan de împădurire care să se desfăşoare în tot judeţul, mai ales unde sunt terenurile degradate sau neproductive, având ca scop refacerea echilibrului hidrologic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu. Prefectul a spus că nu vrea doar hârtii ci totul să se concretizeze prin plantări în teren. Cu privire la acest subiect a luat cuvântul şi directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda care a ţinut să sublinieze că sprijină procesul de împădurire atâta timp cât există un excedent de puieţi de 368.000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Un nou contingent de pompieri dâmbovițeni acționează în zonele afectate de inundații din județul Galați 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului...

Un bărbat a fost reținut pentru 30 de zile  pentru că a încalcă ordinul de protecție

În  urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției...

Un incendiu a izbucnit la un autoturism  iar pompierii dâmbovițeni au intervenit prompt

Flăcările au cuprins un autoturism  iar pompierii dâmbovițeni au...