Trei tineri, care au pătruns fără drept în incinta unui liceu din Municipiul Târgovişte. Astăzi, 25 septembrie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, aflat în misiune pe raza Municipiului Târgovişte, a depistat în curtea Liceului Tehnologic „Voievodul Mircea” Târgovişte trei tineri care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Jandarmii au procedat la legitimarea acestora, iar în urma efectuării controlului corporal sumar, asupra unui tânăr în vârstă de 16 ani a fost găsit un cuţit cu lama de circa 10 cm lungime. Astfel, cele trei persoane cu vârstă cuprinsă între 15 şi 18 ani, au fost sancţionate contravenţional cu amendă în cuantum total de 1000 lei, pentru „pătrundere cu încălcarea normelor legale de acces în incinta instituţiei de învăţământ”. Totodată, jandarmii au întocmit tânărului de 16 ani acte de constatare, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „port fără drept al cuţitului în sediul instituţiei publice”, actele fiind înaintate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor.