Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa , Adrian Ţuţuianu, s-a întâlnit la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte (SJUT), cu conducerea spitalului şi şefii de secţie, prilej cu care au fost analizate: situaţia economico-finan-ciară a spitalului, decontările în raport cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa (CJAS), în principal în ce priveşte realizarea de venituri pe componenta spitalizării de zi, recuperare medicală, investigaţii para-clinice şi spitalizare continuă, prin raportare la strategia naţională. In cadrul discuţiilor, Preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, a subliniat faptul că decontările serviciilor medicale sunt mai mari cu 2 milioane lei pe lună ca urmare a demersurilor întreprinse pentru îmbunătăţirea finanţării spitalului, dar că, atât din motive obiective, cât şi din motive subiective, decontarea serviciilor medicale nu se realizează corespunzător.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a arătat că unele coordonate ale activităţii nu sunt corecte şi că lucrurile nu pot continua în acest fel, că resursele financiare trebuie gestionate corespunzător, făcând cunoscute şi consecinţele invalidării serviciilor medicale prin raportare la prevederile legale în vigoare: „Dincolo de a fi medici, sunteţi manageri cu drepturi şi obligaţii, iar una dintre obligaţii este cheltuirea judicioasă a banilor. Pentru binele acestui spital respectaţi întocmai procedura. Trebuie să ne ţinem de acest subiect până îl clarificăm”.
De asemenea, a fost analizat stadiul procedurilor de achiziţie publică pentru proiectele de investiţii: „Reparaţii capitale Sanatoriul TBC Moroeni”, Reparaţii capitale Dispensar TBC – SJUT”, „Dotare aparatură medicală” şi „Execuţie şi punere în funcţiune staţie oxigen”; în privinţa acestor achiziţii, preşedintele CJD a solicitat luarea de măsuri pentru finalizarea lor într-un timp cât mai scurt.
Reamintim faptul că, în luna martie a anului în curs, în urma demersurilor făcute de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, Ministerul Sănătăţii a finanţat Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu suma de 3.680.000 lei, bani destinaţi reabilitării, consolidării şi modernizării clădirii principale a unităţii spitaliceşti de la Moroeni.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa , Adrian Ţuţuianu la întâlnire cu conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte
Date: