F.C. Braşov a fost o echipă rigidă şi inhibată în meciul de pe stadionul Tineretului cu Chindia Târgovişte, pierdut cu 1-0.
Formaţia se sub Tâmpa n-a avut niciun fel de strălucire. Oamenii de atac a lui Adrian Szabo, M. Matei, Rusu, Ene, Olteanu au eşuat în mod lamentabil spre poarta lui Meilă.
Fundaşii centrali Hlinca şi Poverlovic au avut clipe grele în faţa lui Popa şi Cherchez. Mijlocul târgoviştean a măturat tot terenul.
Chindia s-a apărat bine cu Vătavu măturând totul şi reparând greşelile lui C. Dinu şi Ispas. Mijlocaşii centrali, Voinea şi Anton au desenat trasee ofensive şi au călcat apăsat în terenul braşovenilor. Apoi Stoica a scos sufletul din Letan, iar pe banda cealaltă Nisipeanu s-a descurcat onorabil, colaborând bine cu Pătru.
Voinea (23), Popa (servit ideal de Cherchez), Vătavu şi Cherchez (42) au încălzit careul advers. Braşovenii au căutat aproape toată prima repriză cu lumina stinsă drumul spre poartă.
În repriza secundă, „Lăncierii” domneşti au avut curaj şi răutate. S-au instalat încet, încet, tabăra în terenul Braşovului. Galben-negrii au replicat anemic. Cristi Cherchez (64) l-a făcut pe Andrei Poverlovic, i-a subtilizat balonul şi l-a introdus în poarta nevinovatului Căucă, 0-1. Echipa de sub Tâmpa a fost lentă ca o ţestoasă. N-a avut inspiraţie şi tonus fizic. A atacat în căutarea egalării dar a făcut-o stereotipic. Chindia a răspuns defensiv, apoi ofensiv şi cu un om în minus, din minutul 69 când zbuciumatul Denis Ispas a primit al doilea galben, pentru henţ, şi a fost eliminat de arbitrul din Craiova. A fost o decizie controversată dar centralul a avut acoperire regulamentară. Şi în aseamenea condiţii echipa din Vechea Cetate de Scaun a arătat că ştie să se aşeze, să se apere, să facă presing. Mai mult Popa (70) putea mari diferenţa dar s-a opus Hlinca.
F.C. Braşov a părut răsucită, derutată, scoasă din ritm. Nou-intraţii Codoban şi Grigoruţă parcă s-au încălţat invers. Doar Buga a fost periculos în minutul 84 – intervenţie excelenţă a lui Meilă şi în min 90+4 când a reluat cu capul pe lângă poartă.
Cu acest succes, băieţii lui Nicu Croitoru vor ierna în play-off, pe locul 4, cu 32p în spatele echipelor F.C.M. Baia Mare, CSM Râmnicu Vâlcea şi UTA Bătrâna Doamnă.
Chindia învingătoare sub Postavaru. Va ierna în play-off
Date: