Calendarul popular al lunii ianuarie

Ţăranul de odinioară credea că timpul, mai precis anul calendaristic, este o fiinţă vie care se naşte, creşte, îmbătrâneşte, moare şi renaşte după 365 de zile în noaptea care desparte Anul Vechi de Anul Nou. 6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza)
Pe 6 ianuarie, creştinii sărbătoresc cufundarea Domnului Iisus Hrisos în apele Iordanului, moment în care s-a arătat Sfânta Treime. Sărbătoarea Bobotezei cerea în credinţa populară o pregătire serioasă. În ajunul ei se ţinea post negru până seara, după care se mâncau grâu fiert îndulcit cu miere şi cu miez de nucă, prune fierte, plăcinte cu varză, găluşte de post, borş sau colaci. Prin Moldova şi Bucovina exista obiceiul ca pe masa de sărbătoare să se presare fân, sare şi tărâţe, iar peste ele se aşternea faţa de masă, astfel încât recolta din noul an urma să fie bogată. Pe masă se puneau două pâini, un pahar de apă pentru cei morţi şi sare. Despre cei adormiţi se credea că vor veni în noaptea de Bobotează şi se vor desfăta cu bucatele pregătite în ajun pentru ei. De Bobotează, preoţii merg din casă în casă cu botezul. În trecut, gospodarii îi rugau să le stropească cu agheasmă nu doar pereţii caselor, ci şi bolovanul de sare pe care vitele îl lingeau. În dimineaţa de Bobotează sătenii luau agheasma într-un vas legat la gură cu un buchet de busuioc, căline, măciulii de scaieţi şi o lumânare care arsese în timpul slujbei şi turnau puţină agheasmă în fântână, în butoaiele cu vin sau ţuică, în putinele cu varză sau pe carnea de la Ignat. Se puteau stropi toate lucrurile din gospodărie cu agheasmă, pentru că în această zi au fost botezate pământul şi apele. Agheasma era păstrată într-un vas astupat, la icoană. Se aprindeau focuri, se speriau duhurile rele prin strigături (Chiraleisa), zgomote, împuşcături. La această luptă împotriva duhurilor rele participau şi lupii, despre care se credea că sunt singurele vieţuitoare care pot vedea diavolii. Îi alergau şi îi sfâşiau cu colţii. Alimentele rituale consumate în această zi sunt piftia şi grâul fiert. Prin unele zone, de Bobotează se sfinţesc apele. Se credea că este bine să se adape vitele în vadul unde s-a săvârşit slujba de Bobotează. Dacă bătea crivăţul de Bobotează, se credea că va fi un an bun, iar, dacă bătea austrul, ţăranii considerau că va fi un timp neprielnic. 7 ianuarie – Sf loan Botezătorul (Sânt Ion) A doua zi după Bobotează, creştinii îl serbează pe cel care l-a botezat pe Mântuitor, Sfântul loan Botezătorul, „nănaşul Domnului”. Ţăranii considerau că Sânt Ion este protectorul pruncilor, pe care îi apără de primejdii şi nu îi lasă să moară nebotezaţi. Sfântul proteja de foc gospodăriile celor care îi respectau ziua şi le ferea animalele de colţii fiarelor. În timpul acestei sărbători cei vii fac pomeni pentru cei adormiţi. În popor se credea că de Sânt Ion „se botează gerul”, adică frigul începe să piardă din putere. Prin Muntenia flăcăiandrii umblau prin sat cu Iordanul. Iordănitorii mergeau în ceată şi când îi prindeau copii prin curţi îi aruncau în sus de trei ori ca să crească. În schimb primeau bani, băutură şi carne. Iordănitorii îi vânau prin sat pe cei care purtau numele de Ion sau Ioana şi îi duceau la râu ca să îi „boteze”. Cine voia sa scape trebuia să le dăruiască ceva. În unele locuri avea loc o petrecere a femeilor denumită „Iordănitul femeilor”. Acestea se adunau în număr de şapte până la treizeci, la cineva acasă. Aduceau cu ele ouă, făină, carne şi băutură. Mâncau şi beau bine, cântau, dansau şi dimineaţa le ieşeau în cale bărbaţilor care se nimereau pe drum. Dacă nu primeau ceva în schimb aceştia erau duşi cu forţa la râu şi ameninţaţi că vor fi aruncaţi în apă. 16-17 ianuarie – Antanasiile
Pe 17 şi 18 ianuarie îi serbăm pe sfinţii Anton şi Tănasă. La sat oamenii le-au unit zilele şi le-au denumit „Antanasii”. Cine le respecta ziua prin nelucrare era ferit de ameţeli, de „boala copiilor” şi de pojar.
16 ianuarie – Închinarea lanţului Sfântului Apostol Petru (Sân Petru de iarnă)
Sân Petru este patronul lupilor. Ţăranii credeau că lupii sunt „câinii lui Sân Petru”. Acesta îi aduna la un loc şi le împărţea diferite prăzi. Strânşi în haite la urlători – în locurile de trecere ale lupilor – fiarele urlau, invocându-l să vină să le împartă prada care li se cuvenea pentru un an. Protectorul lor venea la miezul nopţii călare pe un cal alb. Întâlnirea lui Sân Petru cu lupii era una secretă. Oamenii obişnuiţi nu puteau participa la ea. O poveste care spune că un om a vrut să vadă cum le împarte Sfântul Petru hrană lupilor şi s-a urcat într-un copac. A văzut cum lupii s-au strâns în aşteptarea patronului lor. Acesta a venit şi le-a împărţit prada. La sfârşit, a apărut un lup şchiop care i s-a plâns că fiind infirm el nu a mai apucat nimic. Sfântul i-a zis să îl mănânce pe omul care stătea ascuns în copac. Încercările lupului de a se sui în copac s-au dovedit zadarnice. Din copac omul şi-a cheamat feciorii care au venit cu o căruţă şi un butoi încăpător. L-au ascuns pe om în butoi şi au pornit spre casă. În drum, le-a ieşit o babă şchioapă care i-a rugat să o ia şi pe ea. Când au ajuns acasă şi au deschis butoiul au văzut cum din el sare lupul sătul şi bucuros că îşi luase partea cuvenită. 29-31 ianuarie (Filipii de iarnă)
Filipii sunt şi ei patroni ai lupilor. Oamenii şi ciobanii care aveau vite le ţineau riguros în gospodărie, ziua. Filipii sunt de toamnă şi de iarnă. În intervalul dintre Filipi se împerechează lupii. 30 ianuarie – Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi loan
Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt foarte importanţi pentru biserica creştină, pentru că ei au stabilit dogmele bisericii şi le-au apărat de ereziile vremii. Ţăranii îi numeau Sfinţii Treieraşi sau Tresfetitele. Erau consideraţi doctori miraculoşi care protejau de arsuri, de friguri şi de bube. Potrivit unei legende, Constantinopol era oraşul în care credincioşii din biserică s-au dezbinat împărţindu-se în trei cete. Unii îl considerau pe Sfântul Vasile cel Mare cel mai important ierarh pentru că în viaţa lui îmbina foarte bine cuvântul şi fapta. Ceea ce îi învăţa pe alţii să facă făcea mai întâi el. Alţii susţineau că Sfântul Ioan Gură de Aur este mai mare decât toţi, pentru că niciun om nu vorbea atât de frumos şi de puternic. Ultimii afirmau că Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul este mai important decât ceilalţi doi ierarhi, pentru că îi învăţa pe oameni cum să pătrundă cu mintea tainele dumnezeieşti. Întâmplarea a avut loc în timpul împăratului Alexie al Comnenilor. Vrajba a încetat când cei trei ierarhi i s-au arătat în vis episcopului Ioan din cetatea Euhaitelor şi i-au mărturisit: „După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Porunceşte, deci, să nu se mai certe pentru noi şi împre-unează-ne printr-un praznic la toţi trei într-o singură zi”. De atunci îi serbăm pe Sfinţii Trei Ierarhi în aceeaşi zi.