Capriciile iernii pun stăpânire pe judeţul Dâmboviţa

Date:

zapadaIn următoarele 24 de ore, fenomenele meteo specifice acestei perioade au pus stăpânire pe judeţul Dâmboviţa. Meteorologii au emis o informare meteo valabilă şi pentru judeţul nostru. Fenomene vizate sunt precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi polei. În intervalul 6 ianuarie, ora 13 -7 ianuarie, ora 20, vor fi precipitaţii în toată ţara. În regiunile sudestice şi în sudul extrem vor predomina ploile, în nordul şi centrul Moldovei, în zonele montane şi submontane vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte. Se vor cumula cantităţi de apă de peste 10…15 l/mp. Local se va semnala polei.Vântul se va intensifica îndeosebi în regiunile sud-estice şi estice, cu rafale de 50…60 km/h. Au fost informate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă care au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă. Având in vedere faptul ca atenţionarea meteo vizează şi fenomene de intensificări ale vântului, primarii unităţilor administrativ teritoriale vor menţine un contact permanent cu operatorii de distribuţie a energiei electrice pentru ca echipele de intervenţie să acţioneze operativ în cazul producerii de avarii la reţelele electrice. În zona montană dâmboviţeană ninge viscolit iar stratul de zăpadă este destul de mare.
Sectorul de drum DJ 713, de la DN 71 – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului -Cabana Piatra Arsă, aflat în lucrări în derulare, este închis circulaţiei publice în perioada de iarnă până la definitivarea montajului unor elemente pentru siguranţa circulaţiei. Accesul în Platoul Padina se realizează pe traseul DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peştera. Deplasările pe traseul DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni -Peştera se vor realiza numai cu autovehicule de teren şi echipate corespunzător sezonului rece. Pentru circulaţia pe traseul DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni -Peştera, recomandăm atenţie sporită în zonele cu drum îngustat, cu alunecări de teren şi totodată acolo unde există posibilitatea de dislocare a unor bolovani din versanţi, respectiv la: km 7,4; km 11,8; km 14; km 24,6; km 25,9.
Informaţii suplimentare privind situaţia sectoarelor mai sus-menţionate se pot obţine de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Direcţia Generală Infrastructură Locală, tel: +40 245 207625, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...