Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali târgovişteni au analizat bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului pe acest an, şi l-au aprobat după câteva ore de dezbateri.
Dintre cele 20 de puncte aflate pe ordinea de zi, cu unanimitate de voturi a fost aprobat modelul de steag al municipiului Târgovişte.
Potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial, stema oraşului se compune dintr-un scut albastru, care are la bază un zid crenelat, ce trimite la trecutul istoric al vechii capitale a Ţării Româneşti. Deasupra acestuia se află o acvilă care atestă originea latină a românilor, iar în centru sunt prezente două personaje domneşti, ce evocă instituţia domniei.
Stema se va afla în centrul steagului, care va avea fundalul de culoare albă.
Consilierii locali au aprobat bugetul cu unanimitate de voturi
Date: