Simulări şi teze pentru elevi, în semestrul II

Date:

eleviPeste 3.000.000 de elevi din învăţământul preuniversitar au intrat vineri în vacanţa interse-mestrială, lucru care pe aceştia îi bucură foarte mult. Anul şcolar se va termina în 2016 pe 24 iunie, adică exact cu o săptămână mai târziu decât până acum. Tezele din semestrul al Il-lea vor trebui susţinute până la data de 20 mai 2016.
Săptămâna 18-22 aprilie 2016 din semestrul al doilea va fi săptămâna dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, care va avea un orar specific.
Structură Semestrul al ll-lea: Cursuri -luni, 15 februarie 2016 – vineri, 22 aprilie 2016; Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 23 aprilie 2016 -marţi, 3 mai 2016; Cursuri – miercuri, 4 mai 2016 -vineri, 24 iunie 2016; Vacanţa de vară: sâmbătă, 25 iunie 2016 – duminică, 11 septembrie 2016.
Elevii de clasa a Vlll-a încep simulările examenelor de Evaluare Naţională pe 22 februarie, cu testarea la Limba şi literatura română. Ministerul Educaţiei a publicat calendarul simulării evaluării naţionale pentru elevii care acum sunt în clasa a Vlll-a. Acesta este al treilea an în care Ministerul Educaţiei organizează simulări ale examenelor la nivel naţional, cu subiecte unice.
Rezultatele pe care le vor obţine elevii la aceste simulări vor fi analizate la nivelul fiecărei şcoli, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei şi şedinţe cu părinţii, în vederea îmbunătăţirii performanţelor şcolare, stabileşte Ministerul Educaţiei. Calendar Simulare Evaluarea Naţională 2016
– 22 februarie 2016 Simulare – Limba şi literatura română – probă scrisă
– 23 februarie 2016 Simulare – Matematică – proba scrisă
– 24 februarie 2016 Simulare – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
– 4 martie 2016 – Afişarea rezultatelor
Anul şcolar 2015-2016 nu a adus noutăţi privind organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale şi admiterii în liceu. Astfel, după algoritmul inaugurat în urmă cu doi ani, media de admitere în liceu se va calcula ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută).
Evaluarea Naţională a elevilor din clasa a Vlll-a se va desfăşura la aceleaşi discipline ca cele din acest an, elevii vor susţine examenele sub supraveghere video, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 3 iunie 2016;
Pentru clasa a Vlll-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a Vlll-a se încheie în data de 17 iunie 2016;
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare;
Pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare;
Pentru învăţământul special – clasele a lX-a – a Xl-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 180 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...