Marţi, la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, va avea loc şedinţa Consiliului Naţional al PSD. La şedinţa Consiliului Naţional al PSD participă şi o delegaţie a PSD Dâmboviţa, condusă de preşedintele Adrian Ţuţuianu. Conform noii structuri, CN al PSD este compus din parlamentari, europarlamentari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ, primari de oraşe, municipii şi câte trei primari ai unor comune din fiecare judeţ al ţării : „Din partea Organizaţiei PSD Dâmboviţa vor participa: preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, parlamentarii, vicepreşedinte Adrian Dumitru, primarul Cristian Stan, primarul Constantin Dinu, primarul Gabriel Dănuţ Sandu, primarul Constantin Stroe şi primarul Dorinel Soare…”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Dâmboviţa, Monica Ilie. În şedinţa de marţi, s-ar putea lua în discuţie schimbarea conducerii acestui for al PSD. În prezent, preşedintele CN al PSD este deputatul Rovana Plumb. Aceasta a fost aleasă în respectiva funcţie, pe 20 martie 2015, cu 807 voturi „pentru” şi 37 de voturi „împotrivă” din 844 de voturi valabil exprimate. Preşedintele Consiliului Naţional (CN) al PSD, Rovana Plumb, a declarat luni, 8 februarie că nu va mai candida pentru un nou mandat la şefia Consiliului Naţional al PSD. Deputatul Constantin Niţă, liderul PSD Braşov, a afirmat luni că o să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional (CN) al PSD.