Meci amical. „Lăncierii” au ţinut jocul sub observaţie. Chindia Târgovişte – F.C. Braşov 5-0 (3-0)

Date:

chindiaAu marcat: Cherchez (15 şi 52), Popa (19), Honciu (34), Neguţ (71). Au arbitrat: Marius Chiţu – Răzvan Dobre, Petruţa lugulescu. Meciul s-a disputat la Doiceşti.
Chindia: Meilă – B. Dinu, Vătavu, Pătru, Martac – Nisipeanu, Anton, Honciu, Stoica – Popa, Cherchez. Au mai jucat: Gârlea-B. Vasile, Parghel, L. Mihai, Grigore, Ispas, Neguţ. Au lipsit: B. Matei (accidentat), C. Dinu (răcit).
Antrenori: Nicu Croitoru – Vasile „Sică” Bârdeş, Cosmin Lunescu.
Chindia a întâlnit o echipă muribundă care e de un an în insolvenţă şi e la un pas de faliment. Acum echipa de sub Tâmpa e patronată de nişte italieni.
Echipa din Vechea Cetate de Scaun s-a impus prin forţă şi realism. Şi-a aşezat jocul calm şi a primit repede recompensa, Cherchez (15) deschizând scorul, 1-0.
Roş-albaştrii şi-au continuat lecţia de realism. Au călcat apăsat în terenul braşovenilor şi Popa (20) a dublat scorul, 2-0.
Elevii lui Nicu Croitoru n-au cedat deloc controlul, în timp ce adversarii n-au legat mai nimic. S-au descurcat greu în păienjenişul apărării târgoviştene. Georgian Honciu (35) a făcut 3-0.
Repriza secundă a avut acelaşi aspect, cu târgoviştenii în atac, încălzind careul braşovean. Golgheterul Chindiei, Cristi Cherchez (53) a lovit din nou urcând scorul la 4-0. Chindia a atacat cu furie, în timp ce F.C. Braşov a jucat tardiv şi caraghios.
În continuare, „Lăncierii” domneşti au atacat, iar galben-negrii au fost certaţi cu pasele şi cu deposedările. Fostul atacând de la Urban Titu, Cristi Neguţ (71) a stabilit scorul final 5-0.
Pe final de meci, târgoviştenii au rămas cu tabăra instalată în terenul advers, dar Liviu Mihai, Grigore şi Neguţ au ratat oportunităţile avute. Trupa de sub Postăvaru a fost lentă ca o ţestoasă. În această iarnă, Chindia a susţinut şase meciuri amicale. A câştigat cinci partide: 5-0 (acasă) cu F.C. Aninoasa, 3-1 (în deplasare) cu ACS Berceni, 3-1 (la Buftea) cu CS Baloteşti, 1-0 (în deplasare) cu Concordia 2 Chiajna, 5-0 (la Doiceşti) cu F.C. Braşov şi a remizat, 1-1 (la Bradu), cu SCM Argeş Piteşti. A marcat 18 goluri şi a primit trei. N-a cunoscut înfrângerea.
Meciul cu F.C. Braşov a fost ultimul amical pentru Chindia din perioada precompetiţională.
Sâmbătă, 27 februarie se reia campionatul cu etapa a 19-a. Formaţia din Vechea Cetate de Scaun (locul 4, cu 32p) joacă acasă (stadionul Eugen Popescu) cu F.C.M. Baia Mare (locul 1, cu 35p).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

NU tolerăm cazurile de violență domestică!

Luna octombrie este dedicată și luptei împotriva traficului de...

Aerul polar și-a făcut simțită prezența și în județul Dâmbovița 

Țara noastră este  sub influența unei mase de aer...

FEDERAȚIA DE BASCHET ÎI PREGĂTEȘTE PE TINERII DE PERSPECTIVĂ

Federatia Romana de Baschet  - prin Academia Națională de...
error: Conținutul este protejat!!