Deputatul lonuţ Săvoiu este noul preşedinte interimar al PSD Titu

Date:

ionut savoiuPSD Dâmboviţa se confruntă cu o situaţie destul de delicată în cadrul Organizaţiei PSD Titu. După cum ştim, primarul Traian Nicolae a plecat din PSD la UNPR şi mai mulţi consilieri locali PSD au fost excluşi din partid. Mai mult, preşedinte PSD Titu, Ion Nicolae şi-a dat demisia şi a rămas doar membru. După o analiză riguroasă, conducerea PSD Dâmboviţa l-a numit preşedinte interimar la Organizaţia Titu pe deputatul Ion Săvoiu. Deputatul lonuţ Săvoiu a spus că este mai hotărât ca niciodată să câştige primăria Titu şi majoritate în CL Titu: ” începând cu data de ieri, în conformitate cu decizia BPJ al PSD Dâmboviţa, am preluat conducerea interimară a Organizaţiei PSD Titu. Acolo avem o situaţie cu totul şi cu totul specială, generată de plecarea domnului Traian Nicolae la UNPR , precum şi excluderea unor membrii care au fost în conducere. Este un moment dificil în viaţa organizaţiei, dar sunt convins că vom trece cu brio peste. Eu voi asigura interimatul până la următoarele alegeri din cadrul organizaţiei. Din capul locului vreau să anunţ că am discutat cu membrii organizaţiei, atmosfera este bună, există dorinţă, voinţă şi capacitate de muncă şi mobilizare pentru campanile care urmează… Suntem hotărâţi, indiferent de situaţie şi vrem să câştigăm primăria Titu şi majoritatea în CL Titu pentru a putea continua proiectele începute. Tot în aceste zile la Titu se desfăşoară un sondaj de opinie unde avem trei candidaţi: Voicu Neagu-viceprimar, Marian Bucur care lucrează la Elsid şi Vlad Oprea-consilier local, fost viceprimar al oraşului Titu. Când vom avea rezultatul sondajului vă vom comunica şi cine este candidatul nostru la Titu. Toţi au şanse…”, a afirmat preşedintele interimar PSD Titu, deputatul lonuţ Săvoiu. În cel mai scurt timp, PSD îşi va anuţa şi candidatul pentru fotoliul de primar al oraşului
Titu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa joci la cazino

Inainte de a incepe sa joci sloturi video sau...

Izolații cu vată minerală de calitate: Ghid pentru eficiență și durabilitate

Izolarea termică a locuinței este esențială pentru asigurarea confortului...

ALERTĂ! La temperaturi mari recipientele din plastic elimină o substanță toxică

Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare...

A DOUA OPERAȚIE PENTRU DÂMBOVIȚEANUL OCTAVIAN POPESCU

În urmă cu două săptămâni, Mihai Stoica, președintele Consiliului...