O super veste pentru femeile care nu şi-au lăsat soţii acasă, plecând să se prostitueze, pardon, să lucreze în străinătate. Femeile care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului timp de doi ani şi timp de trei ani pentru copilul cu handicap, prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.
Deputaţii din Comisia pentru muncă au stabilit, de asemenea, că indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani, anterior datei naşterii copilului. Indemnizaţia minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost eliminat. A
fost eliminată şi opţiunea pentru mame de a sta acasă un an sau doi ani. Toate mamele pot sta acasă până când copilul împlineşte doi ani.
„Indemnizaţia se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere”, mai prevede proiectul de lege.
Potrivit acestuia, persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada la care au dreptul la concediu pentru creşterea copilului beneficiază de veniturile supuse impozitării, adică de salarii, la care se adaugă un „stimulent de inserţie”, în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă garantată. Prevederile acestui proiect urmează să intre în vigoare pe 1 iulie 2016. Deci, femei care vă iubiţi sincer bărbaţii sau amanţii, asumându-vă riscul moral şi financiar de a rămâne gravide în aceste vremuri de aparentă prosperitate, să nu uitaţi că posibil de dragul vostru, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat ieri, marţi, 8 Martie, pricepeţi?, de Ziua Femeii, un proiect de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului. Totodată, indemnizaţia va fi acordată până când copilul împlineşte doi ani. Dacă vreţi să mai încasaţi, după aceea, indemnizaţia, mituiţi un funcţionar şi mai declaraţi iarăşi copilul ca fiind născut pentru prima oară. Dacă aveţi noroc chior, îl puteţi declara iar ca proaspăt născut, din doi în doi ani, până ieşiţi la pensie. Sau, pentru a nu bate la ochii, viitoarele mame pot împrumuta din doi în doi ani, un nou născut, să se ducă cu el la primărie, să-l declare şi tip de douăsprezece luni împarte profitul cu adevărata posesoare a copilului., astfel, amândouă mamele ieşind în câştig.
Comisia de Muncă a eliminat plafonul maxim de 3 400 lei pentru indemnizaţia de creştere a copilului
Date: