Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: „Guvernul Cioloş nu este interesat de rezolvarea problemei cu apa de la Pucioasa, dar nu am încetat demersurile”

Date:

adrian tutuianuRezolvarea problemei aprovizionării cu apă la Pucioasa rămâne o prioritate pe agenda de lucru a preşedintelui CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Zilele trecute, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a avut deja o serie de discuţii cu reprezentanţii CNI şi s-a conturat o variantă care să rezolve problema apei de la Pucioasa însă toată această investiţe se ridică la suma de 3.000.000 lei. CJ Dâmboviţa are deja prevăzută în buget suma de 1.000.000 lei însă mai trebuie 2.000.000 lei, bani pe care Adrian Ţuţuianu încearcă să-i obţină de la Guvern, însă tehnocraţii par să nu prezinte interes pentru rezolvarea acestei probleme. Dar cu toate acestea, Adrian Ţuţuianu nu se dă bătut şi va merge chiar în audienţă la premierul Cioloş.
Soluţia este următoarea: preluarea apei din puţurile de mare adâncime din zona Gâlma-Răteiu pe conducta de 8,5 km, realizată de Compania de Apă Târgovişte cu racord la conducta de apă CNI de 17,5 km până la Rezervorul Muşa. Problema este că 2,4 km de conductă plus racord între cele două conducte pe distanţă de 200 de metri, nu sunt realizate. CNI a oprit lucrările din cauza neplăţii cotei de cofinanţare prevăzută în contractul de finanţare între CNI şi primăria Fieni. Mai clar, primăria Fieni de când a semnat contractul şi până în prezent nu a plătit niciun leu din cota de finanţare la care s-a obligat prin contractul cu CNI. Cu toate că nu era treaba autorităţilor judeţene, în bugetul CJ deja a fost prevăzută suma de 10 miliarde lei vechi pentru a cofinanţa parte din această lucrare, angajată de primăria Fieni: „Guvernul Cioloş nu este interesat de rezolvarea problemei cu apa de la Pucioasa. Nu am încetat demersurile. Deja i-am chemat pe cei de la CNI şi pe cei care au fost implicaţi în proiectul cu alimentare cu apă de la Gâlma-Răteiu şi am desprins două variante.
O variantă care ar trebui pusă în aplicare şi ar însemna o serie de racorduri în cascadă între conducta de 8,5 km realizată de Compania de Apă cu finanţare europeană, cu racod la conducta istorică din 1910 şi o parte a conductei CNI până la Rezervorul Muşa din care este aprovizionat oraşul Pucioasa şi comunele limitrofe. Echipa de specialişti, desemnată să stabilească fezabilitatea acestei soluţii a stabilit că o parte a traseului respectiv, adică din conducta veche, nu rezistă la 2,5 atmosfere. Necesarul funcţional ca să asigurăm apă pentru toate localităţile 24 de ore din 24 ar fi de 6,5 atmosfere. Costurile racordurilor în cascadă ar fi fost de maximum 100.000 lei şi este evident că trebuie să renunţăm la această varintă…
O variantă doi, are în vedere preluarea apei din puţurile de mare adâncime încă în faza de recepţie, zona Gâlma-Răteiu pe conducta de 8,5 km realizată de Compania de Apă Târgovişte cu racord la conducta de apă CNI de 17,5 km până la Rezervorul Muşa cu menţiunea că 2,4 km plus racord între cele două conducte pe distanţă de 200 de metri nu sunt realizate. CNI a oprit lucrările din cauza neplăţii cotei de cofinanţare prevăzută în contractul definanţare între CNI şi primăria Fieni. Deci, domnul Budoiu de când a semnat contractul şi până în prezent nu a plătit niciun leu din cota de finanţare la care s-a obligat prin contractul cu CNI… Eu am trecut peste toate şi am prevăzut în bugetul CJ, suma de 10 miliarde lei vechi pentru a cofinanţa parte din această lucrare angajată de primăria Fieni. Săptămâna viitoare o să propunem un contract de asociere cu primăria Fieni şi vom continua cu demersuri de a obţine de la Guvern, măcar 2.000.000 lei pentru cofinanţarea proiectului de la CNI şi realizarea racordurilor între aceste conducte. Dacă lucrurile nu se mişcă voi cere săptămâna viitoare audienţă primului ministru al României, pentru că lucrurile nu pot rămâne aşa şi nici nu putem continua cu gargara politică care este ineficientă şi nu rezolvă problema de fond”, a declarat Adrian Ţuţuianu. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu nu a ezitat să spună că DSP Dâmboviţa, într-o măsură oarecare, a pus tălpi în demersurile făcute la Guvern, în ceea ce priveşte rezolvarea problemei cu apa de la Pucioasa: „O parte din refuzul Guvernului de a ne finanţa lucrarea de la Pucioasa este fundamentat pe răspunsul DSP Dâmboviţa care a motivat că problemele ar fi generate de nedecolmatarea lacului, ca şi cum nedecolmatarea lacului ar putea fi imputată Companiei de Apă Târgovişte. Lacul trebuia decolmatat de Apele Române şi nu de acum ci de 25 de ani de zile. Şi acolo, nişte tehnocraţi care nu au habar de realităţile de pe teren au luat subiectul şi au justificat răspunsul pe răspunsul DSP Dâmboviţa”, a mai spus Adrian Ţuţuianu. Cu toate eforturile depuse până acum dar şi pe viitor, Adrian Ţuţuianu este încrezător că va rezolva problema apei de la Pucioasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...