Vor fi reluate în plată alocaţiile suspendate pentru copii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate

Date:

alocatieNumărul dâmboviţenilor plecaţi la muncă în spaţiul European a depăşit 100, astfel că au solicitat anul acesta alocaţia de stat la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, alocaţie care fusese suspendată în momentul în care au plecat în statele respective, de unde primeau acest drept.
„În primele trei luni ale anului 2016, pentru reluarea în plată a alocaţiilor de stat pentru persoanele care revin în ţară, au fost solicitate informaţii în state membre ale Uniunii Europene prin formularul E411, pentru un număr de 128 de copii, a declarat Mihaela Matei, purtător de cuvânt AJPS. Pentru a relua în plată alocaţiile de stat suspendate, reprezentanţii legali ai copiilor se vor prezenta la sediul Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa, unde vor face cerere însoţită de: documentele de identitate, numerele de identificare din statele unde au avut rezidenţa şi adresa la care au locuit”, a mai declarat purtătorul de cuvânt AJPS.
Pentru copiii care nu au primit alocaţii în ţară niciodată, se vor depune la primăriile de domiciliu cereri de alocaţie de stat însoţită de documentele de identitate ale familiei şi datele de identificare din statele UE de unde au locuit.
După primirea cererilor de reluare în plată a alocaţiilor sau de acordare a acestora, se transmit formulare europene E411 la instituţiile omoloage din statele membre ale UE şi se aşteaptă răspuns în termenele pre-vazute de Regulamentele europene. Procedura de reluare în plată durează 60 de zile.
O altă modalitate mai rapidă de soluţionare a cererilor este dacă persoanele aduc adeverinţe eliberate de către instituţiile care au achitat beneficiile sociale, în care este consemnată data până la care au fost plătite acestea.
De asemenea, de la începutul anului până acum, AJPS a primit un număr de 181 de formulare europene din state membre UE. Acestea reprezintă cereri de informaţii despre cetăţeni români care desfăşoară activitate salari-ală în străinătate şi au dreptul la alocaţii în statele de rezidenţă. În cazul în care formularele sunt aduse de membri familiei, trebuie însoţite de actele de identitate şi adeverinţă cu veniturile realizate în ţară de celălalt părinte, dacă acesta lucrează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...