Corina Cristian. Timpul, oprit în umbra unui creion

Vânătorul
Îmi fac umbră cu creionul Aştept cafeaua cu miere Timpul s-a oprit în momentul
Când chelneriţa varsă cafeaua pe rochia mea cea nouă
Ceaşca suspendată în aer
Chelneriţa într-o poziţie ca un flamingo reumatic
Trag de un cartof ca o gumă de mestecat
Afară aşteaptă un iubit furios
Că nu şi-a primit porţia din brioşă
Bătrânul din parc
Disting o melodie de zgomotul maşinilor
Un porumbel de sufletul alb al bătrânei soţii
Bătrânul din parc ţine strâns de
Eşarfa ei, parfumul ei, amintirea ei
Cu geaca tinerească şi pălăria de paie
Ridică privirea spre pod, spre mine
Om rupt de dor până şi picăturile de ploaie gentile
Îl topesc
Flash-urile orei 6
În faţa mea doar paharul de whiskey îmi poate lumina ziua
Felia cu unt aşteaptă să se usuce Să fie aruncată cu toate celelalte în burta pisicii Intrigată de mirosul necunoscut de pe masă Din obraznicie
Sare peste genunchi şi varsă sursa fericirii Whiskey-ul se scurge precum transpiraţia în zilele de vară
Fără ventilator
Corina Cristian, studentă, anul I la Facultatea de Geografie, Universitatea Târgovişte, membră a Cenaclului litarar „Radu Petrescu”, Palatul Copiilor Târgovişte, profesor coordonator: Ioana Geacăr.
Radu Gyr
lisus în celulă
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist şi ce-nalt părea Crist! Luna venea după El, în celulă Şi-L făcea mai înalt şi mai trist. Mâinile Lui păreau crini pe morminte, Ochii adânci ca nişte păduri. Luna-L bătea cu argint pe veştminte Argintându-I pe mâini vechi spărturi. Uimit am sărit de sub pătură sură:
– De unde vii, Doamne, din ce veac ? Iisus a dus lin un deget la gură
Şi mi-a făcut semn ca să tac.
S-a aşezat lângă mine pe rogojină:
– Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
Parcă purtase lanţuri cândva.
Oftând şi-a întins truditele oase
Pe rogojină mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpadă Lui, vărgi.
Părea celula munte, părea Căpăţână
Şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
Şi-am adormit o mie de ani…
Când m-am deşteptat din afunda genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
Numai Iisus nu era nicăiri…
Am întins braţele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuţite-n unghere,
Cu suliţa lor m-au străpuns…
– Unde eşti, Doamne ? Am urlat la zăbrele. Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele, Am găsit urmele cuielor.
Reproduceri din: 1 – Pablo Picasso,
2 – Gustave Moreau
Pagină realizată şi tehnoredactată de Mircea COTÂRŢĂ