Dejecţiile intră în casele şi beciurile locatarilor de pe strada C. Olănescu din oraşul Pucioasa, iar primarul refuză avizul pentru a interveni Compania de Apă

Date:

localnici pucioasaZece familii de pe strada C. Olănescu din oraşul Pucioasa se confruntă acum cu un adevărat coşmar. Ori de câte ori plouă, canalizarea-dejecţiile refulează în curţi, beciuri şi chiar în casă. Oamenii se plâng ca mereu au de suportat aceste probleme, care se acutizează mai ales când afară plouă. Situaţia persistă de ceva vreme, de când s-au executat lucrări de asfaltare pe strada C. Olănescu. Reţeaua de canalizare din zonă este foarte veche şi cel mai probabil în urma lucrărilor de cilindrare şi compactare înaintea procesului de asfaltare, pe unele porţiuni reţeaua de canalizare a fost afectată. Singura soluţie care ar rezolva problema familiilor de pe strada C. Olănescu ar fi ca pe o porţiune de cel puţin 40 de metri, reţeaua de canalizare să fie înlocuită. Au fost sesizaţi şi chemaţi la faţa locului reprezentanţii Companiei de Apă Târgo-vişte-Dâmboviţa care au constatat faptul că reţeaua de canalizare este spartă. Imediat reprezentanţii Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa au întocmit un plan al lucrărilor ce trebuie executate în zonă, ba mai mult, au achiziţionat şi materialele necesare, fiind pregătiţi să intervină. Pentru a putea demara lucrările Compania de Apă a solicitat prin adresa nr. 10.326 din 27.04.2016 primăriei oraşului Pucioasa AVIZUL pentru spargerea carosabilului pe strada C. Olănescu pe o porţiune de aproximativ 40 de metri de la intersecţia cu strada Avram Iancu spre Clubul Copiilor în vederea înlocuirii tronsonului de canalizare existent ce este foarte degradat şi nu mai poate prelua volumele mari de apă în perioadele cu ploi abundente, acestea refulând în gospodăriile proprietarilor din zonă. Din capul locului, primăria Pucioasa a dat AVIZ NEFAVORABIL pentru intervenţia în carosabil motivând astfel: „Avizul nostru este nefavorabil pentru intervenţia în carosabil deoarece str. T. Vladimirescu şi str. Republicii au fost modernizate şi reabilitate în cadrul proiectului „Dezvoltarea zonei turistice Pucioasa – reabilitare şi modernizare drumuri de interes local în staţiunea turistică Pucioasa”. Menţionăm că recepţia lucrărilor este preconizată a fi organizată la sfârşitul lunii august 2016, după care se vor stabili condiţiile în care se va putea interveni în carosabil”. Reprezentanţii Companiei de Apă sunt pregătiţi să intervină în orice moment însă se lovesc de refuzul primăriei Pucioasa: „Pe strada Olănescu avem o problemă. Conducta de canalizare este extreme de veche, o vechime de peste 50 de ani. Cetăţenii în mod real sesizează aceste probleme şi au înaintat către noi şi un memoriu. Am verificat în teren şi toate lucrurile s-au confirmat. Am demarat o acţiune prin care să refacem reţeaua de canalizare în zonă. Am făcut aprovizionarea cu materialele necesare şi totodată am cerut avizul primăriei Pucioasa pentru a sparge carosabilul în dreptul gospodăriilor unde canalizarea este opturată. Noi avem toată disponibilitatatea de a rezolva această problemă în schimb primăria a spus că nu acordă AVIZUL FAVORABIL
pentru intervenţia în carosabil. Nu acuz primăria însă vă pun la dispoziţie toată documentaţia. Vom mai cere încă odată AVIZUL primăriei. Intră în obligaţia noastră refacerea carosabilului şi am prevăzut acest lucru în referatul de materiale” a declarat ing. Dan Predescu, şef Secţia Nord din cadrul Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa. Cetăţenii au mers şi dumnealor la primar, refuzându-i şi pe ei la jumătatea lunii aprilie: „Este strigător la cer ca un om să aibă apă, dejecţii în curte de o jumătate de metru. De când s-au făcut lucrări la această stradă avem probleme… Am avut o cerere înaintă la domnul primar şi a spus aviz nefavorabil şi astăzi, domnul primar a spus că pe răspunderea lui este pentru spargerea asfaltului”, a declarat Corneliu Enescu, locatar. „Am înţeles că le-a promis primarul că dă acordul de spargere. Domnul Predescu a venit să ne-a spus că este pregătit să intervină decât aşteaptă să-I dea primarul avizul să spargă strada. Trebuie să rezolve la un fel că toată mizeria, dejecţiile sunt la noi în curte şi în case”, a declarat doamna Colobichio. Domnul primar Dănuţ Bădău se pare că se joacă cu soarta locuitorilor Pucioasa şi spunem acest lucru deoarece zilele trecute cetăţenii afectaţi au mers din nou la primărie unde edilul Bădău le-a spus oamenilor că este de acord să se spargă _asfaltul şi că el răspunde, numai Compania de Apă să se apuce de treabă. Cel mai probabil edilul Bă-dău le-a arungat nişte „gogoşi” cetăţenilor pentru a nu se isca un scandal la primărie, dar în realitate primăria nu a emis AVIZUL
FAVORABIL pentru intervenţia în carosabil, necesar Companiei de Apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...