Teatrul „Tony Bulandra” Acei actori minunaţi şi magnificele lor păpuşi

Date:

teatruAstăzi, Centrul Cultural Pucioasa, Teatrul „Tony Bulandra”, secţia teatru pentru copii, prezintă, la orele 9.30, respectiv 11.30, spectacolul „Vasilache şi Mărioara”, două personaje clasice, reprezentative pentru teatrul de păpuşi românesc, pline de umor, gata să binedispună publicul, indiferent de vârsta acestuia. Este un spectacol în care apar atât actorii, cât şi păpuşile. Tehnica interpretativă împrumută oarecum stilul specific teatrului japonez de păpuşi, bunraku. Nu putem vorbi de o piesă în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă de un spectacol constituit dintr-o serie de momente amuzante, presărate uneori cu cântecele, secvenţele comice vizând la modul general aspecte de viaţă cotidiană din mediul rural. Spectacolul este antrenant, vioi, conceput exact pentru categoria de vârstă căreia i se adresează. Ionuţ Constantinescu, în dubla sa calitate de actor şi producător, împreună cu actorii Costin Butăroiu şi Cristina Dumitra, reuşeşte să readucă în actualitate farmecul teatrului de păpuşi din bâlciurile de altă dată.
Vineri, 27 mai, la ora 10.00, la Sala Studio a Teatrului „Tony Bulandra”, va fi reprezentată piesa „Motanul încălţat”, adaptare după basmul lui Charles Perrault, în regia lui Alin Antemir. Distribuţia este asumată de actorii Costin Butăroiu, Ana Maria Puşcalău, Mihai Bălăceanu, Ştefan Ştefănescu, Mihaela Brebinaru şi Ionuţ Constantinescu. Ceea ce conferă originalitate regiei semnate de Alin Antemir este faptul că a reuşit să îmbine armonios jocul păpuşilor cu harul de narator desăvârşit al actorului Ştefan Ştefănescu, acesta din urmă reuşind nu numai să creeze atmosfera de calm tipică povestirii unui basm, dar a realizat spiritual simbioza perfectă dintre spectatori şi marionetele ce au dat viaţă personajelor. în plus, Alin Antemir a reuşit să realizeze nişte marionete foarte vii, foarte mobile: gura, ochii păpuşilor se mişcă, şi, prin aceasta, avem interferenţe de tip cultural cu teatrul de marionete bunraku. De asemenea, trebuie remarcat şi faptul că Alin Antemir este un bun cunoscător al psihologiei copiilor, una dintre componentele ei fiind universul cromatic viu colorat. în cosecinţă, decorurile, costumele se înscriu în spectrul cald al culorilor, realizân-du-se astfel o şi mai mare apropriere a celor mici de personajele basmului. în final, trebuie să mai spunem că Alin Antemir are acea abilitate regizorală de a crea atmosfera favorabilă captării atenţiei copiilor, de a-i face să se simtă în largul lor, de a fi empatici cu personajele, în toată această configurare de structură emo-ţională, un rol important avându-l nu ac-torul în sine -Ştefan Ştefănescu, uimitor cu ani în urmă în rolul lui Don Quijote, ci, lucru esenţial, vocea actorului Ştefan Ştefănescu. în rezumat, Alin Antemir, pentru a da viaţă personajelor, stăpâneşte minunata măiestrie de a combina subtil culorile cu sunetele de fundal şi vocile actorilor. Astfel, piesa „Motanul încălţat” este reprezentativă, alături de alte piese de teatru pentru copii, pentru Teatrul „Tony Bulandra”, meritând să fie înregistrată şi difuzată pe posturile locale de televiziune, care ar trebui să aibă în grila de programe şi teatrul pentru cei mici. Ca regizor, Alin Antemir este splendid nu doar prin faptul că ştie să coloreze scenografic universul copiilor, dar are acea unicitate de stil în a regiza nu numai mişcarea marionetei prin intermediul păpuşarului, ci şi… vocea prin intermediul căreia marioneta capătă personalitate şi suflet.
Sâmbătă, 28 mai, la ora 10, în Sala Studio a Teatrul „Tony Bulandra”, se va prezenta spectacolul „Capra cu trei iezi”, adaptare pentru teatru după povestirea lui Ion Creangă, un clasic al literaturii române, în regia lui Antoniu Vasile Berenyi, foarte cunoscut cu pelicula „Incidentul Ankara”. Scenografia este semnată de cunoscutul regizor şi director de teatru Mc Ranin, iar muzica, de George Puiu.
„Capra cu trei iezi” este un spectacol complex, în care momentele explozive alternează cu cele poetice, umorul, cu drama, muzica şi dansul, cu acţiunile dinamice, surprinzătoare, de un intens dramatism. Decorul sugestiv şi funcţional, costumele rafinate şi măştile impresionante contribuie din plin la crearea momentelor de suspans ce converg către deznodământul cu substrat moralizator. Distribuţia este asumată de actori care ştiu să sugereze copiilor, prin jocul lor de scenă, pentru fiecare personaj al povestirii, corespondentul caracteriologic real din lumea concretă. Distribuţia este asumată de: Lupul – Costin Butăroiu, Capra – Cristina Dumitra, Iedul mare -Robert Trifan, Iedul mijlociu – Monalisa Toncu, Iedul mic – Varinia Mitrea, Fierarul şi Povestitorul – Ştefan Ştefănescu, Iedul Mare -Alex Mateescu, ledul Mijlociu – Oana Dinu, Iedul Mic – Irina Mareş. Despre această piesă s-a mai scris în cotidianul „Dâmboviţa”, motiv pentru care nu mai insistăm asupra subiectului, dar trebuie să menţionăm că la secţia de teatru pentru copii a Teatrului „Tony Bulandra” nu numai că se face artă, artă teatrală adevărată, profesionistă, dar sunt prezentate piese care, fiecare luată în parte, sunt bijuterii de artă regizorală ce se constituie în exemple de abilitate artistică şi profesională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

A fost panică mare la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște 

Pompierii au fost solicitați să intervină la Spitalul Județean...

Ard câmpurile în tot județul Dâmbovița 

Incendiu puternic de vegetație uscată în orașul Răcari, sat...

Accident rutier produs în localitatea Teiș

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...