1 Iunie -Ziua Internaţională st copilului

Date:

ziua copiluluiÎn fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea. A fost sărbătorită pentru prima dată la nivel naţional în Turcia în data de 23 aprilie 1920. Ziua Internaţională a Copilului – 1 Iunie, a intrat în istorie, ca având începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor.
1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar şi că, toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi.
ONU a susţinut această iniţiativă şi a proclamat protecţia drepturilor, vieţii şi a sănătăţii copiilor drept una dintre priorităţile sale de activitate.
Declaraţia cu privire la drepturile copilului a fost aprobată pe 20 noiembrie 1959 şi a proclamat drepturi egale pentru copii la educaţie, învăţământ, asigurare socială, dezvoltare fizică şi spirituală indiferent de culoarea pielii, naţionalitate, origine socială, situaţie materială sau alte statuturi. Declaraţia face un apel la părinţi, organizaţii neguvernamentale şi guvernele tuturor statelor de a recunoaşte şi a respecta drepturile copiilor. Declaraţia de la Geneva cu privire la Drepturile Copilului a proclamat necesitatea unei protecţii speciale a copiilor. Decizia despre instituirea unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949.
Societatea noastră are nevoie de copii educaţi şi sănătoşi, copii, de care să fim mândri. Astăzi, devine tot mai evidentă preocuparea structurilor atât la nivel naţional, cât şi internaţional, asupra domeniului protecţiei drepturilor copilului. Prin ratificarea de către ţara noastră a Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, statul s-a angajat să asigure ocrotirea drepturilor copilului, devenind responsabil pentru elaborarea şi adoptarea de politici naţionale clare pentru protecţia copilului, precum şi folosirea unor mecanisme eficiente, iar în toate acţiunile sale, să ţină cont de interesul prioritar al copilului.
Dacă mulţi copii s-au distrat şi au sărbătorit alături de cei dragi, astăzi fiind poate mai răsfăţaţi decât în alte zile, este bine de ştiut că există şi copii care nu au puterea să zâmbească, aceştia trăind o viaţă prea dură pentru vârsta lor şi cunoscând problemele triste ale vieţii de la o vârstă prea fragedă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...