Târgovişteanul Emil Codruţ Dore a obţinut Marele Trofeu al concursului „Piano Art” de la Constanţa

Date:

emil codrut dorePrima ediţie a Concursului Naţional de Interpretare Pianistică „Piano Art”, organizat de Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, în perioada 11-12 iunie, a fost „fenomenală”, după cum a spus, în public, preşedintele juriului, prof. univ. dr. Daniel Goiţi de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. 80 de mici pianişti din Năvodari, Cumpăna, Galaţi, Feteşti, Slobozia, Ploieşti, Târgovişte, Cluj-Napoca şi Iaşi, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, care studiază pianul la şcoli populare de artă, centre culturale, grădiniţe, case de cultură sau în mediu privat, şi-au etalat talentul, sâmbătă, la Muzeul de Artă.
Şase elevi târgovişteni ai profesoarei de pian Andreea Andrei, dintre care 4 elevi ai Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, au obţinut premii la Concursul de Interpretare Pianistică „Piano Art”.
Trei dintre aceştia, Bozieru Răzvan, Matei Spirea Popescu şi Dore Emil Codruţ, şi-au adjudecat premiul I, la categoriile de vârstă la care au concurat. Aissa Stănescu a obţinut o menţiune.
În finală au luptat, pentru trofeul concursului, toţi câştigătorii premiilor I.
Marele premiu a fost adus la Târgovişte de unul dintre elevii Şcolii de Arte „Octav Enigărescu”, din cadrul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
Micul pianist, de 12 ani, Dore Emil Codruţ a câştigat, după ce a concurat inclusiv cu elevi de 18 ani.
„Acest trofeu reprezintă o răsplată pentru munca pe care am depus-o, pentru răbdarea pe care profesoara mea, Andreea Andrei, a avut-o cu mine şi pentru talentul meu. Îmi doresc să particip la cât mai multe concursuri şi să devin un mare pianist”, a declarat micul pianist de 12 ani, care studiază la Şcoala Populară de Arte din Târgovişte. El a convins juriul prin interpretarea de excepţie a unei piese dificile: „Asturias (Leyenda)”, de Isaac Albeniz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...