Barajul pentru promovarea în Liga a 3-a „Lupii” au avut o evoluţie curajoasă şi au lăsat o impresie bună Flacăra Moreni – Voinţa Crevedia 3-0 (2-0)

Date:

flacara moreniFlacăra Moreni nu a avut niciun fel de emoţie în confruntarea din manşa a doua a barajului de promovare în Liga a 3-a. Băieţii lui Gabriel Parschiv au fost stăpâni pe situaţie. Replica echipei din Crevedia a fost foarte slabă. E o echipă frumoasă, dar naivă şi nepregătită.
Oaspeţii nu l-au mai avut pe antrenorul Lavi Hrib pe banca tehnică. Fostul stelist a fost naş de botez la copilul unui prieten stabilit în Italia. în aceste condiţii, Voinţa a fost condusă de Gheorghe Gavri-lescu şi Mădălin Ioniţă. Morenarii şi-au surprins adversarii cu pasa lungă trimisă de A. Pârvu, M. Plăcintă. L. Plăcintă, Guţă şi chiar portarul Panaite, dar şi cu învăluirile rapide făcute de Drăgan (pe dreapta) şi Cârnaru (pe stânga). Amândoi aleargă ca nişte maratonişti.
în niciun moment, echipa oaspete nu a putut să găsească antidotul la această strategie. Oaspeţii nu au pregătit şi ei cazemata. Marcajul şi dublajul nu au funcţionat deloc. Fundaşii centrali, Leţu şi Oprea, au fost depăşiţi constant, iar lateralii Alecu, apoi Ioniţă (pe dreapta) şi Filip (pe stânga) nu au putut face faţă raidurilor pornite de la Drăgan, Cârnaru şi în unele cazuri Guţă.
Primul gol, suspectat de ofsaid
Flacăra a câştigat la un scor concludent (3-0) pentru că a luptat pentru că a avut curaj, pentru că a riscat totul pentru gol.
Voinţa a început prost. Nu a avut idei şi prospeţime. Până la golul de 1-0 morenarii au mai ratat prin Drăgan (1 şi 7), Cârnaru (13), Pârvu (15). Apoi, Cârnaru (23), din centrarea din corner a lui Drăgan şi devierea cu capul a lui Mihai Plăcintă a deschis scorul, 0-1. Dar asupra acestui gol planează suspiciunea unui ofsaid destul de mare nesemnalizat de asistentul Şerban State.
Arbitrul Botescu a arătat punctul cu var
Echipa de pe malurile Cricovului Dulce a rămas sus de tot în avanposturi. Antrenorii de con-juctură ai Voinţei, Gheorghe Gavrilescu şi Mădă-lin loniţă, nu au găsit strategia pentru a bloca forcing-ul gazdelor.
La o minge de urmărire, la un duel, Leţu-Drăgan, centralul Dan Botescu a arătat punctul cu var. Nu aş băga mâna-n foc că a fost o decizie corectă! Timofte (25) a transformat lovitura de pedeapsă, dublând scorul, 2-0. în minutul 25, oaspeţii aveau patru cartonaşe galbene luate.
Flacăra simte jocul. Zburdă pe dreptunghiul verde al stadionului din Moreni. Are 2-0 şi e eliberată total de presiune. E încurajată şi susţinută cu fidelitate şi entuziasm de peste 3.000 de suflete.
Echipa de pe malurile Crico-vului Dulce duce mulţi jucători şi multe baloane în careul din faţa lui Tănase, care arată ca un aruncător de suliţă. Mai au ocazii de a mării scorul. Iliescu (41) şi Acasandrei (43). Voinţa nu a rezistat infernului din tribune şi a ostilităţii arbitrilor Dan Botescu, Mihai lonescu şi Sebastian State.
Planul unei minuni se năruie
Echipa dintre sonde a început în trombă şi după pauză. Drăgan (48) şi Guţă (50) ratează din situaţii excelente.
în minutul 58, Cârnaru e faultat rudimentar de Leţu la 17 m şi fundaşul Crevediei primeşte corect al doilea galben şi e trimis la cabine de Botescu. E 2-0 şi cu un jucător în minus, planul unei minuni se năruie pentru Voinţa Crevedia. Nu mai e nimic de făcut, şi, apoi e căldură mare.
„Lupii” lui Gabi Paraschiv
presează constant pe flancuri, acolo unde Drăgan şi Negrea au plusat cu „Pară”. Ultimul a marcat pentru 3-0, după o fază lucrată iscusit de Iliescu. Până la finalul meciului am consemnat imensa ocazie ratată de Huţuşoru (90).
Cartuş, Guşterul, Iască
Flacăra a câştigat meritat. A jucat pe culoare, cu mingi aruncate la bătaie în spatele fundaşilor centrali, a avut ocazii, a lăsat o impresie bună. A surprins cu o evoluţie curajoasă şi o tactică gândită de Gabriel Paraschiv.
Fostul campion cu Oţelul Galaţi a făcut o echipă bună sub dealul Sângeriş, cu „Cartuş” Aca-sandrei, „Guşterul” Mihai Plăcintă şi „Iască” Iliescu.
Flacăra a promovat meritat în Liga a 3-a. Acest triumf se datorează jucătorilor, în primul rând, care au fost pregătiţi bine de Gabriel Paraschiv, dar şi a unui public de nota 10. Peluza Marisn Pârşe şi Peluza Sud au fost mereu lângă această frumoasă echipă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa joci la cazino

Inainte de a incepe sa joci sloturi video sau...

Izolații cu vată minerală de calitate: Ghid pentru eficiență și durabilitate

Izolarea termică a locuinței este esențială pentru asigurarea confortului...

ALERTĂ! La temperaturi mari recipientele din plastic elimină o substanță toxică

Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare...

A DOUA OPERAȚIE PENTRU DÂMBOVIȚEANUL OCTAVIAN POPESCU

În urmă cu două săptămâni, Mihai Stoica, președintele Consiliului...