Bani mai mulţi şi pentru mamele din Dâmboviţa

Date:

mihaela mateiProcedura de acordare a indemnizaţiilor pentru mamele care au în îngrijire şi întreţinere copii până la doi ani şi respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap a fost modificată şi îmbunătăţită, recent fiind publicate şi noile reglementări legale.
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dâmboviţa, Mihaela Matei, a declarat că noile prevederi se referă la OUG 111/2010, şi au fost publicate în Monitorul Oficial 473/24 iunie 2016.
„De asemenea au fost aprobate instrucţiunile de aplicare a prevederilor art. III aln. (1) din Legea nr. 66 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2010”, a declarat Mihaela Matei. Aceasta a spus că, în vederea informării celor interesaţi, AJPIS Dâmboviţa a deschis un birou special, a pus la dispoziţie o adresă de email şi o linie telefonică la care se oferă informaţii numai pe subiectul indemnizaţiilor pentru mamele care au în îngrijire un copil până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap.
Prin modificarea legislaţiei de acordare a indemnizaţiei pentru mamele care au în îngrijire copii până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, dispare plafonarea indemnizaţiei, se calculează 85% din media veniturilor, şi se măresc toate indemnizaţiile care au valoare între 600 şi 1062 de lei, acestea devenind 1063 lei.
„Cei 85% sunt raportaţi la salariul minim brut pe ţară care cu data de 1 mai 2016 este 1250 de lei. Această modificare este cea mai importantă. In momentul acesta, cei care sunt în indemnizaţie opţiune un an sau care sunt în stimulent Opţiunea I, pot sta acasă în indemnizaţie până la doi ani sau pot să rămână la acelaşi tip de prestaţie.
Părintele, indiferent de ce tip de opţiune a avut, dacă revine în activitate cu 60 de zile înainte de a împlini copilul vârsta de doi ani, poate primi stimulentul până la trei ani. Sunt cele mai importante modificări introduse în această legislaţie”, a mai spus purtătorul de cuvânt al AJPIS Dâmboviţa, Mihaela Matei.
La nivelul judeţului, la acest moment, în indemnizaţie creştere copil, persoane cu Opţiunea I, care înseamnă indemnizaţie până într-un an sunt 126, în Opţiunea II sunt 2515, în stimulent Opţiunea I, 804, în stimulent Opţiunea II sunt 136. „Tot la momentul acesta, la nivelul judeţului, creşterea între 600 şi 1062 se aplică la 1835 de persoane începând cu data de 1 iulie, plata drepturilor lunii iulie fiind făcută în luna august”, a precizat Mihaela Matei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...