SE DEBLOCHEAZĂ POSTURILE DIN SISTEMUL BUGETAR

Date:

sedinta cj dambovita 4 martieSenatorii au decis să dea liber la angajările din sistemul bugetar, anulând prevederea care spunea că se poate angaja o singură persoană, dacă pleacă alte şapte din sistem. Modificarea a fost adoptată în Comisiile de muncă şi buget din Senat. Comisia de muncă din Senat, în şedinţă comună cu cea de buget, au adoptat un amendament potrivit căruia sunt deblocate posturile bugetare din toate domeniile, însă actul normativ mai are nevoie de votul plenului şi al Camerei Deputaţilor. Preşedintele Comisiei de muncă, Liviu Pop, a declarat că amendamentul adoptat la propunerea sa elimină în fapt abrogarea articolului care prevedea blocarea angajărilor în sistemul bugetar „pe regula 15% din posturile vacantate să fie ocupate”. „Trebuie să fim corecţi. În condiţiile în care există buget, se pot face aceste angajări. Noi avem prin angajamentele cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi FMI prevederea că în anul 2013 nu trebuie să depăşim 1.187.000 de bugetari. În momentul de faţă, din datele pe care le-a prezentat Ministerul de Finanţe, acest plafon e depăşit cu 1.833, deci foarte, foarte puţin. În condiţiile în care cheltuielile de buget de personal sunt prevăzute în legea bugetului de stat, lucrurile sunt foarte simple: se vacantează un post, există buget, se scoate la concurs. Nu e nevoie să se vancanteze şapte posturi pentru a angaja o persoană”, a explicat Pop. Proiectul de lege urmează să fie supus votului în plenul Senatului, urmând ca decizia finală în acest caz să fie luată la Camera Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...