Luni, 11 iulie, a avut loc reuniunea ministerială cvadripartită dintre Comisia Europeană, Canada, România şi Bulgaria pentru a discuta tematica reciprocităţii vizelor. În urma acestei reuniuni, Comisia a adoptat miercuri, 13 iulie, o comunicare în care evaluează progresele realizate în discuţiile cu Canada şi SUA pe acest subiect şi stabileşte calea de urmat.
În cadrul reuniunii ministeriale menţionate, Canada s-a angajat să prezinte, la începutul toamnei, informaţii privind rezultatele evaluărilor şi calendarele pentru eliminarea obligativităţii vizelor în ceea ce priveşte Bulgaria şi România. Reuniunea la nivel înalt UE-Canada, din perioada 27-28 octombrie 2016, va reprezenta o ocazie de a confirma progresele concrete privind eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari.
Bilanţul adoptat miercuri are la bază comunicarea Comisiei din 12 aprilie, ce constata că nu s-a obţinut reciprocitate pentru cetăţenii anumitor state membre ale UE. Potrivit acesteia, o eventuală suspendare a scutirii de vize ar avea un impact important asupra relaţiilor externe ale UE cu Canada şi SUA, producând, foarte probabil, şi efecte economice negative. De aceea, Comisia a invitat Parlamentul European şi Consiliul să adopte, până la 12 iulie 2016, o poziţie privind cea mai bună cale de urmat. În bilanţ, Comisia constată că nu a fost exprimată încă o poziţie a Consiliului cu privire la această chestiune, iar Parlamentul European nu a adoptat nici el încă o poziţie în plen.
Un principiu fundamental al politicii UE în materie de vize constă în asigurarea faptului că ţările terţe care figurează pe lista ţărilor scutite de vize acordă reciprocitate în materie pentru cetăţenii tuturor statelor membre ale UE. Un mecanism de reciprocitate în materie de vize a fost instituit în acest sens. Acest mecanism a fost modificat de Parlamentul European şi de Consiliu în 2013, cu scopul de a-l eficientiza şi de a se asigura o mai mare solidaritate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a politicii comune în materie de vize.
Mecanismul actual este în vigoare de doi ani, iar Comisia, în strânsă cooperare cu statele membre în cauză, a depus eforturi susţinute pentru a asigura faptul că cetăţenii UE pot călători cât mai liber posibil în ţările terţe. În cadrul mecanismului de reciprocitate, Comisia a adoptat deja trei rapoarte de evaluare a situaţiei – la 10 octombrie 2014, la 22 aprilie 2015 şi la 5 noiembrie 2015, precum şi o comunicare politică, la 12 aprilie 2016.
Marea Britanie şi Irlanda nu participă la elaborarea politicii comune în materie de vize şi nu ar avea obligaţii în urma suspendării scutirii de vize.
Canada, promisiuni de urgentare a evaluărilor privitor la eliminarea obligativităţii vizelor pentru Bulgaria şi România
Date: