Duminică, 12 februarie 2017, cu binecuvântarea Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a avut loc slujba de sfinţire a noii case a familiei Costache, care are patru copii, din Comuna Glodeni, construită într-o singură lună, după ce vechea locuinţă a fost mistuită de flăcări, aşa după cum îşi luaseră angajamentul preoţii parohiei.
În realizarea acestui proiect filantropic au fost implicaţi preoţii Parohiei Glodeni: Viorel Mugurel Gheorghe, Dănuţ Vancea şi Răzvan Gheorghe Gagiu, Comitetul de tineret parohial, credincioşii parohiei, Primăria Glodeni, Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, oameni disponibili la a-şi ajuta aproapele aflat în nevoie, precum şi generoşi voluntari din localitate şi din împrejurimi. De asemenea, menţionăm că acest proiect a beneficiat de generoasă popularizare din partea mass-mediei locale, unii jurnalişti implicându-se cu mult entuziasm în sprijinirea acestei acţiuni social-filantropice.
Reamintim că Parohia din Glodeni, a organizat, recent,si un spectacol caritabil, la care şi-au dat concursul cunoscuţi artişti populari şi la care au participat numeroşi localnici, suma colectată fiind utilizată la finalizarea construcţiei locuinţei.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI
CU SPRIJINUL BISERICII STRĂBUNE A FOST FINALIZATĂ ŞI SFINŢITĂ O NOUĂ CASĂ PENTRU O FAMILIE NĂPĂSTUITĂ DIN LOCALITATEA GLODENI DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI
Date: