5,5 milioane lei alocate pentru sprijinirea temporară a producătorilor de legume şi fructe

Date:

Producătorii agricoli de legume şi fructe din România vor primi sprijin financiar cu caracter temporar, ceea ce va permite beneficiarilor să-şi recupereze o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei cauzate de embargoul impus de Rusia.
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, măsura excepţională de sprijin cu caracter temporar, destinată acoperirii unei părţi a pierderilor suferite de producătorii agricoli din sectorul legume şi fructe care au efectuat măsura de retragere de pe piaţă în vederea distribuirii gratuite pentru produsele menţionate anterior. Valoarea maximă a sprijinului financiar care se acordă organizaţiilor de producători din sectorul fructelor şi legumelor, precum şi producătorilor care nu sunt membri ai acestor organizaţii este de 5,5 milioane lei şi se asigură ca sprijin aferent Fondului European de Garantare Agricolă, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Sprijinul financiar acordat acoperă activităţile desfăşurate în perioada dintre data de 1 iulie 2016 şi până la atingerea cantităţii de maximum 3.000 tone.
Sprijinul financiar extraordinar se acordă organizaţiilor de producători din sectorul fructelor şi legumelor recunoscute potrivit prevederilor europene în domeniu, precum şi producători de fructe şi legume care nu sunt membri ai unei organizaţii de producători recunoscute.
Agenţia de plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plăţile până la date de 30 septembrie 2017.
Interdicţia impusă de guvernul rus importului de legume şi fructe din Uniunea Europeană la data de 7 august 2014 a condus la perturbarea pieţei legumelor şi fructelor din UE, prin scăderea semnificativă a preţurilor acestora, ca urmare a supraofertei cauzată de faptul că nu s-au identificat alte debuşee de export. Situaţia creată a avut implicaţii majore asupra sectorului fructelor şi legumelor din România, deoarece pentru cantităţi însemnate de fructe şi legume nu a existat posibilitatea valorificării imediate şi nici o depozitare corespunzătoare din cauza capacităţii reduse de depozitare de care dispune România.
Deoarece există în continuare ameninţarea de perturbare a pieţei de legume-fructe, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul Delegat (UE) 921/2016 al Comisiei din 10 iunie 2016 de stabilire a unor măsuri de sprijin excepţionale cu caracter temporar suplimentare pentru producătorii de anumite fructe şi legume, prin care se prelungeşte aplicarea unor măsuri excepţionale de despăgubire a producătorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...