TÂRGOVIŞTE A MAI RĂPUS O DATĂ CLUJUL! CSM Târgovişte – Universitatea Cluj 58-53 (19-20, 10-9, 19-9, 10-15)

Date:

Echipa de baschet feminin a CS Municipal Târgovişte a reuşit o victorie mare miercuri seară, în Sala Sporturilor! Fetele pregătite de Cătălin Tănase au răpus, încă o dată, puternica echipă a Clujului, după un joc extrem de spectaculos, privit pe viu de peste 1500 de spectatori.
Târgoviştencele au fost conduse în primul sfert cu 4-14, însă căpitanul Porchia Green a sunat imediat adunarea, a pasat perfect în spatele semicercului pentru imperiala Larisa Toma, care a înscris 3 puncte. De aici totul a ieşit perfect pentru Municipal! Porchia a fost cea care a redus din diferenţă după două aruncări de la mare distanţă, iar finalul primului sfert indica doar un punct în plus pentru Cluj, 19-20. în actul al doilea s-a mers cap la cap, iar la cabine cele două echipe au intrat la egalitate, 29-29. La reluare, Prorche Poole şi Monique Coker au ieşit la rampă şi au adus CSM-ul în avantaj. Apărarea agresivă dictată de pe margine de Cătălin Tănase şi jocul ofensiv excelent făcut de cele două americance au adus Târgoviştea în avantaj, 48-38, cu 10 minute înainte de final. Clujul a reuşit să mai reducă din handicap doar în ultimul minut, când rezultatul era deja decis. S-a terminat 58-53 pentru CS Municipal, care reuşeşte după această spectaculoasă victorie să-şi consolideze poziţia secundă din clasament.
Peste 1500 de oameni au luat parte la jocul fetelor noastre. Partida a început cu prezentarea trofeului câştigat acum două săptămâni la Sfântu Gheorghe, Cupa României, iar finalul i-a găsit pe toţi târgoviştenii sărbătorind o nouă victorie a favoritelor. Atmosfera din Polivalentă a fost exact ca în vremurile în care CSM câştiga titluri naţionale, multe dintre ele tot cu Tănase pe banca tehnică.
Sâmbătă, echipa noastră va juca la Satu Mare, iar miercurea viitoare se anunţă un nou derby în Sala Sporturilor, împotriva Olimpiei Braşov.
Marcatoare
CSM Târgovişte: M. Coker 16, P. Green 13, P. Poole 23, L. Toma 6.
Universitatea Cluj: G. Irimia 4, T. Harrison 6, A. Ross. 19, A. Mandache 10, B. Denson 8, B. Voica 2, O. Agunbiade 2, D. Butulija 2.
Sursă: csmtargoviste.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

De ce fabricarea lumânărilor acasă este o alternativă interesantă la alte activități?

Într-o lume dominată de tehnologie și ritm alert, găsirea...

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...