DÂMBOVIŢEANUL FLOREA O ADUCE PE ASTRA MAI APROAPE DE PLAY-OFF

Date:

Astra Giurgiu, campioana României, a învins-o în deplasare pe Concordia Chiajna cu scorul de 3-1 (1-1), într-un meci disputat luni în etapa a 25-a a Ligii I de fotbal.
Astra s-a impus meritat şi a ajuns la şase victorii consecutive în campionat, apropiindu-se de participarea în play-off. Concordia era neînvinsă de patru partide.
Primele două goluri au fost înscrise în mai puţin de un minut. Astra a deschis scorul în minutul 8, prin Fabricius, după o lovitură liberă executată de Constantin Budescu. Concordia a egalat imediat după reluarea jocului, în urma unei grave greşeli a lui Junior Morais. Acesta încercat să trimită cu capul la portar, dar mingea a ajuns la Serediuc, care a înscris.
Astra a punctat din nou în minutul 48, când Daniel Florea, introdus la pauză, a fructificat o centrare de pe dreapta, deviată de un adversar.
Budescu a stabilit scorul final în minutul 73, după o mare eroare a lui Dobrosavlevici.
Concordia a avut o bară prin Raul Costin, în minutul 20, şi altă mare ocazie prin Răsdan (63).
Astra a acumulat 38 de puncte şi este în acest moment pe locul 6.
Echipa antrenată de Marius Şumudică o va întâlni joi, 2 martie, în deplasare, pe CSM Poli Iaşi. Partida, din etapa a 23-a a Ligii I, fusese programată iniţial pentru data de 10 februarie, însă a fost amânată din cauza condiţiilor meteo.
Concordia, cu 24 de puncte, rămâne pe locul 11.
CS Concordia Chiajna – AFC Astra Giurgiu 13 (1-1) Stadion „Concordia” -Chiajna
Au marcat: Tiberiu Serediuc (9), respectiv Fabricio (8), Daniel Florea (48), Constantin Budescu
(73).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

De ce fabricarea lumânărilor acasă este o alternativă interesantă la alte activități?

Într-o lume dominată de tehnologie și ritm alert, găsirea...

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...