La ultima conferinţă de presă a PSD Dâmboviţa, deputatul Leonardo Badea a vorbit despre iniţiativa legislativă a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a fost depusă la Senat şi se referă la modificarea Codului fiscal în sensul aplicării cotei zero de TVA pentru sectorul serviciilor sociale, pentru difuzarea de publicitate prin massmedia, dar şi pentru sprijinirea agriculturii şi a micilor întreprinderi: „În acest moment există în parlament o iniţiativă legislativă a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea şi este vorba de scutirea TVA, TVA zero în următoarele domenii: pentru locuinte şi construcţii destinate oamenilor nevoiaşi, servicii din agricultură, difuzare de publicitate prin mass-media, dar şi majorarea plafonului până la care firmele sunt scutite de TVA de la 65.000 la 88.500 euro. Aceste măsuri sunt cuprinse în proiectul de lege şi sperăm să fie aprobat până la finele trimestrului”, a declarat Leonardo Badea. Propunerea de lege va fi dezbătută de Senat ca primă Cameră sesizată.