Ne aşteaptă o vară călduroasă

Date:

Gheorghe Dumitru, şeful staţiei Meteo Târgovişte, a declarat că vara anului 2017 se estimează a fi una călduroasă, posibil cu cantităţi reduse de precipitaţii în lunile iulie şi august, fapt ce va duce la o intensificare a fenomenului de secetă.
„Aşadar o vară mai călduroasă, posibil. O vară deficitară, posibil în special în lunile iulie şi august, cu cantităţi de precipitaţii reduse, care să determine o intensificare şi o accentuare a fenomenului de secetă, dar şi extindere în aceleaşi zone în partea de sud, sud-est şi est a României. Desigur că trebuie să privim cu rezerve aceste informaţii şi să urmărim evoluţia şi informaţiile meteorologice prin acele prognoze de până la două săptămâni, care sunt publice pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie astfel încât, în termen de două săptămâni, să încercăm să adaptăm fiecare perioadă favorabilă pentru agricultură şi orice alt domeniu. Dar chiar şi cu un grad de realizare mediu de 60-65% al acestor informaţii ne putem face o imagine, cel puţin pentru fermieri, a ceea ce urmează în următoarea perioadă asftel încât să decidă ce soiuri să cultive”, a spus Gheorghe Dumitru.
Acesta a explicat că estimările sezoniere de la Centrul European pentru Prognoză pe Medie Durată indică pentru lunile martie – mai 2017 cantităţi de precipitaţii apropiate de mediile multian-uale în regiunile sudice şi sudestice, iar în restul teritoriului acestea vor prezenta o tendinţă spre excedent. Estimările de precipitaţii pentru iunie 2017 sunt apropiate de mediile multi-anuale în regiunile centrale şi nordice, iar în restul teritoriului acestea vor prezenta o tendinţă spre deficit.
În lunile iulie şi august, precipitaţiile lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, cele mai mici valori estimându-se în special în zonele sudice şi sud-estice ale ţării.
Gheorghe Dumitru susţine că estimările sezoniere de la Centrul European pentru Prognoză pe Medie Durată indică pentru vara lui 2017 temperaturi medii apropiate de normele climatologice în luna iunie şi peste acestea în lunile iulie şi august, îndeosebi în zonele sudice, sud-estice şi local în cele vestice. Potrivit acestuia, anul 2016 la nivel global a fost deja validat că fiind cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, mai cald decât anul anterior cu aproape 0,2 grade Celsius. De fapt, ultimii trei ani au fost detronaţi la rând prin anii următori consecutivi.
Analiză realizată din 1961 şi până în prezent arată că, din 1998 şi până în prezent, s-au înregistrat abateri termice pozitive faţă de media climato-logică multianuală a perioadei climatice de referinţă, 1961 -1990, din care în cinci ani consecutivi, respectiv 2012 – 2016, au fost abateri de peste 1,5 grade Celsius. Anul 2015 a înregistrat o abatere termică pozitivă de aproape 2 grade C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...