Poliţiştii, jandarmii şi pompierii dâmboviţeni veghează la siguranţa în unităţile şcolare din judeţ

Date:

Centrul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a fost gazda unei conferinţe de presă, susţinută de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, comisar şef de poliţie Danil Zepişi, col. Viorel Matei, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi col. Raoul Ilie Constantinescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
Tema comună abordată de conducerile celor trei instituţii subordonate MAI a fost strict legată de măsurile dispuse pentru siguranţa elevilor şi cadrelor didactice.
Transportul şcolar de la nivelul judeţului Dâmboviţa, luat la verificat de poliţişti
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, comisar şef de poliţie Danil Zepişi a ţinut să puncteze că debutul anului şcolar 2017-2018 a fost unul fără evenimente spre deosebire de anii anteriori. Mai mult, şeful Poliţiei dâm-boviţa a anunţat că în această perioadă, poliţiştii dâmboviţeni desfăşoară o amplă acţiune de verificare a transportului şcolar de la nivelul judeţului Dâmboviţa.
„Vreau să vă spun că suntem într-o perioadă a modului cum se execută transportul elevilor. Am identificat şi rever-ificat toate aceste vehicule. Sunt peste 100 de astfel de vehicule, ele sunt verificate şi din punct de vedere al stării tehnice… Vrem să preîntâmpină folosirea acestora abuziv”, a declarat cms. şef Danil Zepişi, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa. 17 unităţi şcolare dâmboviţene, supravegheate de jandarmii dâmboviţeni
Potrivit col. Viorel Matei, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, în anul şcolar 2017-2018, jandarmii dâm-boviţeni asigură măsuri de ordine şi siguranţă la un număr de 17 instituţiile de învăţământ din municipiile Târgovişte şi Moreni, oraşele Găeşti, Pucioasa, Titu, Răcari şi comunele Tărtăşeşti şi Gura Ocniţei. Unităţile şcolare au fost incluse şi în itinerarul de patrulare al jandarmilor, astfel încât activităţile organizate în decursul anului şcolar 2017-2018 să se desfăşoare într-un climat propice de ordine şi siguranţă.
„Încercăm să facem faţă pe cât posibil acestei misiuni, având în vedere că şi efectivele noastre sunt diminuate în momentul de faţă cu aproximativ 20%… Nu am avut evenimente deosebite. Vom desfăşura o serie de parteneriate pe acest segment.”, a afirmat col.Viorel Matei, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa.
Unităţile şcolare dâmboviţene, verificate de pompieri
Col. Raoul Ilie Constantinescu, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a punctat faptul că pompierii dâmboviţeni au verificat toate unităţile şcolare din Dâmboviţa în vederea identificării clădirilor care necesită autorizaţie de securitate la incendiu.
„S-au planificat şi efectuat controale inopinate de prevenire la toate unităţile de învăţământ din judeţ, în vederea identificării clădirilor care necesită autorizaţie de securitate la incendiu, fiind identificate 212 clădiri cu destinaţia învăţământ (din componenţa a 204 unităţi de învăţământ) care nu au obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, astfel:
– 17 licee cu 18 clădiri fără autorizaţie de securitate la incendiu;
– 126 şcoli cu 131 clădiri fără autorizaţie de securitate la incendiu;
– 61 grădiniţe cu 61 clădiri fără autorizaţie de securitate la incendiu.
Toate subunităţile de intervenţie din cadrul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa au efectuat, în perioada anului şcolar precedent, misiuni de recunoaştere la unităţile de învăţământ din raionul propriu de intervenţie, prilej cu care au desfăşurat şi activităţi preventive cu personalul didactic, copiii şi elevii din grădiniţe, şcoli şi licee”, a declarat col. Raoul Ilie Constantinescu, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa au o misiune comună în ceea ce priveşte toate unităţile şcolare din Dâmboviţa, şi anume asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă pentru desfăşurarea orelor de curs în maximă siguranţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ingredientele riscante care se regăsesc în loțiunile pentru bebeluși

Loțiunile pentru bebeluși sunt esențiale pentru hidratarea și protejarea...

Angajatorii dâmbovițeni au 377 de locuri de muncă vacante

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot...

MORENARUL ANDREI IVAN S-A SĂTURAT DE CRAIOVA

Andrei Ivan are un mesaj clar pentru şefii Craiovei:...

SORANA CÎRSTEA A UITAT SĂ CÂȘTIGE

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul...