Poliţiştii din Dâmboviţa au continuat activităţile în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, tema specifică fiind infracţiunile contra patrimoniului.
La Liceul „Voievodul Mircea” din Târgovişte, poliţiştii de la prevenire şi poliţiştii crimi-nalişti au simulat o cercetare la faţa locului în cazul unui furt din şcoală.
Liceenilor şi cadrelor didactice le-au fost prezentate modalităţile de amprentare, de prelevare a unor categorii de urme, fiind informaţi şi cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victimele unor infracţiuni contra patrimoniului.
De asemenea, unul dintre câinii-poliţişti din dotarea Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi-a demonstrat „abilităţile”.
La Liceul Teoretic „Petru Cercel” din Târgovişte, reprezentanţii Muzeului Poliţiei Române au realizat o expunere cu tema Securitatea obiectelor ce fac parte din patrimoniul muzeal, pentru a-i conştientiza pe tineri cu privire la importanţa protejării patrimoniului cultural naţional.
Totodată, pe raza întregului judeţ, poliţiştii au organizat acţiuni stradale de informare a cetăţenilor privind protejarea bunurilor personale: locuinţă, gospodării, autoturisme, obiecte personale precum şi despre modul în care aceştia trebuie să procedeze când sunt victime sau martori ai unor infracţiuni.
Astfel de activităţi au fost desfăşurate şi de poliţiştii de la Transporturi, care au distribuit călătorilor flyere cu recomandări preventive.
Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, o prioritate a poliţiştilor dâmboviţeni
Date: