N-A FOST RĂZBOI, A FOST UN FLEAC! CSM Târgovişte – CSM Lugoj 3:1 (25:17, 25:19, 19:25, 25:18)

Date:

Îngrijorat oarecum de mesajul de disperare al unui confrate, care anunţa că echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte „este lovită din toate părţile”, am urmărit pe viu, după multă vreme, un meci al voleibalistelor oraşului de pe teren propriu, cel cu CSM Lugoj.
Nu mică mi-a fost mirarea să văd că fetele jucau liniştite, într-o atmosferă cam tristă ce-i drept, dar liniştite. Adică nu le ataca nimeni din nicio parte. Doar adversarele mai făceau câte un punct sporadic în urma unor atacuri lucrate serios. în rest linişte. Lume puţină la tribuna în care se află masa presei şi la care şedeau liniştiţi vreo câţiva particulari, dovadă că iniţiativa preşedintelui Prisăcaru de a acredita jurnalişti la meciurile CSM-ului a fost încă o reuşită, aşa cum s-a întâmplat cu cele mai multe dintre proiectele măreţe ale membrului PSD, şef pste clubul oraşului.
Dar destul cu miştourile. Nu vreau să mă las pradă tentaţiei de a bagateliza meciul cu Lugojul, care Lugoj a deplasat pe tărâm dâmboviţean un lot numeros de 8 jucătoare, incluzând şi libero-ul. Eee, e uşor să joci când nu ai probleme de lot ca CSM Târgovişte, dar şi aşa fetele noastre au izbândit.
Revenind la loviturile pe care clubul lui Prisăcaru le încasează din toate părţile, m-am gândit că voi avea probleme cu accesul în Polivalentă şi că pentru a-şi proteja jucătoarele, boss-ul a angajat mai multe firme de pază şi protecţie pentru a-i opri pe atacatori. Nici vorbă. Deşi chiar el a spus că titlul materialului de presă apocaliptic, de care vă vorbeam, este unul corect şi bine argumentat, nu a catadicsit să le asigure protecţie suplimentară jucătoarelor, apelând tot la bravii băieţii de la Municipal Security.
Despre meci, numai cuvinte de laudă şi nu o spunem cu ironie. Târgovişte a defilat, chiar dacă în setul al treilea a ridicat puţin piciorul de pe acceleraţie, spre disperarea lui Guillermo Hernandez, care, din punctul nostru de vedere, se dă în spectacol mai ceva ca Dragan Nesic în zilele lui bune. Se vede că antrenorului echipei dâmboviţene îi curge sânge latin prin vene. Gesturile sale teatrale într-un meci, care nu le-a ridicat niciun fel de probleme celor alintate de Prisăcaru „pumele”, îţi dădeau senzaţia că echipa sa joacă un meci de calificare în finala Ligii Campionilor şi nu o partidă cu cea mai slabă echipă din play-off.
Şi pentru că tot suntem în Săptămâna Mare, frumos şi corect e să ne cerem iertare celor faţă de care am păcătuit cu vorba. Personal, vreau să-mi recunosc greşeala de a fi caracterizat transferul Adinei Roşca la Târgovişte unul inutil. Tânăra jucătoare a CSM-ului este o jucătoare de calitate, pe alocuri surprinzător de valoroasă, punctele sale din meciul cu Lugoj fiind esenţiale în obţinerea unui succes facil, care păstrează Municipalul în cursa pentru locul 3.
Punctele echipei antrenate de Guillermo Naranjo Hernandez au fost aduse de: Souza-Ziegler 20, Collar (cpt.) 17, Roşca 14, Trică 8, Otasevic 5, Calotă 3, Marciu 1, Durr (L), Fairs, Smith.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...