CEA MAI MARE SURPRIZĂ A CAMPIONATULUI FCM Alexandria – Flacăra Moreni 0-1 (0-0) A marcat: Laurenţiu Plăcintă (min.50 – pen)

Date:

FCM Alexandria a pierdut pentru prima oara in acest sezon, chiar acasă, 0-1 cu Flacăra Moreni, iar şansele ei la promovare scad drastic, Petrolul dis-tantandu-se la 5 puncte in fruntea seriei. Alexandrenii au avut şansele lor in acest meci, au ratat un penalty in minutul 15 prin Floricel, apoi au mai ratat inca doua ocazii bune in prima parte, insa o neatenţie in partea secunda i-a costat. Oaspeţii au marcat dintr-un penalty comis de Olteanu, in minutul 50, iar acest lucru a creat panica in echipa. Jocul FCM-ului a devenit haotic, iar pana la final n-a mai reuşit sa revină.
Jurnaliştii de la site-ul www.infotr.ro au făcut o cronică a partidei de la Alexandria pe care care o prezentăm în cele ce urmează:
„Confirmarea faptului că în fotbal se pot întâmpla minuni am avut-o urmărind, vineri, partida dintre FCM Alexandria – locul doi cu 45 de puncte în clasamentul Ligii 3 de fotbal, seria a treia – şi Flacăra Moreni, o echipă modestă aflată pe poziţia a noua (15 puncte). Oaspeţii s-a impus cu 1-0 şi au produs astfel cea mai mare surpriză a ediţiei 2017-2018. Cine ar fi pus un alt pronostic în afară de „unu solist” după evoluţiile anterioare ale celor două grupări şi victoria spectaculoasă din tur a alexăndrenilor, la Moreni, cu 6-2? Într-un fel, scenariul confruntării de marţi cu FC Aninoasa, când FCM s-a impus greu cu 1-0, a fost repetat cu Flacăra. Ca şi atunci, oaspeţii au venit cu lecţia bine învăţată şi chiar cu plusuri. Tactica lor a însemnat apărare supraaglomerată, joc distructiv cu aruncarea balonului cât mai departe de poarta proprie, proteste la fiecare decizie a arbitrilor, căderea teatrală pe un gazon îmbibat de ploaie. Să recunoaştem, însă, morenarii au luptat „eroic” şi au reuşit un rezultat, poate nesperat, fără a ajunge vreodată în zona porţii adverse (!), cu excepţia loviturii de la 11 metri, prin care au marcat în minutul 50 în urma faultului comis de Olteanu, rămas singur însă în faţa unui atacant după o greşeală la mijlocul terenului.
Cred că FCM a jucat mai bine decât cu Aninoasa (nu le-a lipsit alexăndrenilor determinarea), dar presiunea după ratarea penaltiului a devenit tot mai apăsătoare cu cât se scurgea timpul regulamentar. Minutul 15 nu a adus aşteptata deschidere a scorului pentru că Floricel a executat plasat lovitura de pedeapsă. Dar se întâmplă asemenea ratări şi la case mai mari, iar Floricel este un exemplu de jucător dârz care intră în teren doar cu gândul la eforturile ce trebuie făcute pentru obţinerea victoriei. Din păcate ghinioanele s-au ţinut apoi lanţ, pentru că gazdele au avut pe parcurs, îndeosebi în repriza a doua, mari ocazii, unele incredibile (de la un metru de poartă!), însă mingea a refuzat să ajungă în plasă şi datorită intervenţiilor ultimului apărător de la Flacăra. Să remarcăm şi faptul că meciul a fost tensionat în partea a doua de contestările unor decizii ale brigăzii de arbitri, care nu a avut deloc o misiune uşoară şi de aceea a apelat la mai multe cartonaşe galbene pentru jucători din ambele echipe.
Pe bună dreptate, la sfârşitul meciului fotbaliştii alexăndreni erau dezamăgiţi, supăraţi pentru acest rezultat surprinzător. Dar supăraţi au fost şi unii suporteri care au strigat „Ruşine să vă fie!”. În opinia mea, jucătorii teleormăneni nu merită un astfel de tratament. Pentru că FCM este, totuşi, o formaţie neînvinsă în 18 etape, are (de pe locul doi) un punctaj apropiat favoritei la promovarea în Liga a II-a şi a primit – dintre toate formaţiile celor cinci serii din Liga 3 – cele mai puţine goluri.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...