Festivalul Copiilor AnimaŢie, un eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Copilului

Date:

Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgovişte prin Teatrului Municipal „Tony Bulandra” organizează în zilele de 1 şi 2 iunie 2018, intervalul orar 10.00 – 19.00, pe platoul din Piaţa Mihai Viteazul, Festivalul Copiilor AnimaŢie, un eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Copilului.
Anul acesta organizatorii v-au pregătit numeroase spectacole de stradă cu tematică pentru cei mici, mânuire de păpuşi, desen pe asfalt, pictură pe faţă, ateliere de creaţie, modelare baloane, dansuri şi cântece cu şi despre copii.
Festivalul AnimaŢie este sărbătoarea copiilor şi a tuturor celor care îşi doresc să se bucure de copilărie, prin activităţi distractive, educative şi multă voie bună. Dorim să răspundem prin acest festival nevoilor micilor noştri spectatori de cunoaştere a basmelor şi poveştilor tradiţionale, de miraculos şi, nu în ultimul rând, de a fi chiar ei înşişi pe scenă.
Toate activităţile se vor desfăşura în Piaţa Mihai Viteazul (pe platoul din faţa Casei Sindicatelor), deschiderea oficială având loc la ora 10:15 în prezenţa Domnului Primar Daniel Cristian Stan.
Anul 2018 este anul celebrării Marii Uniri, astfel încât primii 100 de copii prezenţi la festival se vor bucura de un cadou special: cartea „Marea Unire pentru cei mici”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ingredientele riscante care se regăsesc în loțiunile pentru bebeluși

Loțiunile pentru bebeluși sunt esențiale pentru hidratarea și protejarea...

Angajatorii dâmbovițeni au 377 de locuri de muncă vacante

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot...

MORENARUL ANDREI IVAN S-A SĂTURAT DE CRAIOVA

Andrei Ivan are un mesaj clar pentru şefii Craiovei:...

SORANA CÎRSTEA A UITAT SĂ CÂȘTIGE

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul...