Începând de astăzi, componentele echipei de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte au început pregătirile pentru viitorul sezon sub comanda antrenorului sârb Valerijan Luka. 10 dintre cele 14 jucătoare care vor face parte din lotul Târgoviştei au fost prezente la întâlnirea care a precedat startul antrenamentelor, întâlnire la care au mai luat parte membrii staff-ului medical, dar şi directorul clubului târgoviştean, Cristian Savu.
Echipierele CSM-ului vor efectua câte două antrenamente zilnice până l începutul lunii septembrie, când vor efectua un cantonament centralizat la Vârşeţ (Serbia), unde va avea loc o serie de partide amicale în compania unor adversare puternice din ţara vecină.
După cantonamentul din Serbia, echipa târgovişteană se întoarce acasă pentru a conrinua pregătirea la Sala Sporturilor, nu înainte a mai juca un meci de verificare cu Agroland Timişoara.
ECHIPA DE VOLEI A CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE A ÎNCEPUT ANTRENAMENTELE
Date: