Nemţoaica de oţel

Angela Merkel a-nceput să-şi pună-n cap aproape toată Europa. Ne referim la Uniune. Acum, problema se pune şi în felul următor: dacă un politician, oricare ar fi el, din orice partid, din orice stat al Uniunii, din proprie iniţiativă, chipurile spre binele propriei sale naţii, că mai nou aşa se minte acum, că x, y, z, de la preşedinte de stat până la caricatura de europarlamentar are insomnii de câtă grijă îi freacă ridichea pentru al său popor, deşi grija lui este să servească prompt clientela politică, dar te minte pe faţă pentru că se crede şmecher de şmecher, cult de cult şi versat de versat în arta fraieritului, deci dacă vreun preşedinte de stat se gudură pe lângă şefa Germaniei, ar face bine să anunţe prin purtătorul său de cuvânt că practică pupatul de fese în numele său şi al clientelei sale politice, nu în numele poporului care din ’90 a tot plătit oalele sparte de piţigoii politicii europene.
Dacă vă amintiţi, grecii erau în stare să-i ciopârţească pe reprezentanţii FMI şi s-o acopere cu scuipat pe Merkel. Spaniolii o plac aşa de mult, c-ar fi în stare s-o ardă de vie pe rug. Englezii, noroc cu fostul prim ministru Thatcher, căruia o parte din englezi i-au asigurat un fundal sonor pe lumea ailaltă, au fost mai avantajaţi: i-au arătat degetul mijlociu ridicat pe verticală. Polonezii, când au văzut ce haos se va naşte prin Uniune şi din cauza ei, i-au întors spatele, dându-şi jos chiloţii.
De bine, de râu, Merkel mai avea un aliat: Franţa. Ei, bine, ieri a-nceput şi o parte destul de bunicică din Franţa să facă spume de furie la adresa lui Merkel. Este posibil ca femeia, după model englez, să se creadă a doua babă de oţel a Europei, dar, între noi fie vorba, oţelul lui Krupp nu se poate compara cu cel englezesc. Acum, i se-nfundă şi cu urmaşii lui Beaumarchais. Pe scurt, „sunt limite peste care nu trebuie trecut” scrie furios Nicolas Barré în „Echos”, continuând să critice aerele lui Merkel de mare economistă. Dar Jean-Emmanuel Ducoin înfige cuţitul şi mai adânc în rană: „Guvernul ne spune să ne controlăm limbajul – cu alte cuvinte să ne ţinem gura. Ipocrizia a durat destul. Problema se pune simplu: nu ne legăm de vecinii noştri, ci de raportul de forţe (n. red.: economice din care decurge şi cel politic), deci ne legăm de faptul că am devenit cetăţenii unui întreg continent, fiind apoi obligaţi forţat să ne înrolăm în suportarea politicilor de austeritate ce au dus la catastrofă, iar Germania a jucat un rol primordial.
Replica vecinilor de dincolo de Rhin nu a întârziat. „Handelsblatt”, pe un ton ironic: „Partidul socialist, aflat la putere în Franţa, a făcut o descoperire formidabilă: Germania e vinovată de tot ce se-ntâmplâ”. „Berliner Zeitung: „Socialiştii au promis, în urmă cu ceva timp în urmă, că le arată francezilor drumul spre Europa. Chiar şi la un an după ce au cucerit Elysee, afirmaţia se dovedeşte a fi o glumă”. Dar cea mai amplă părere a fost exprimată de „Süddeutsche Zeitung”: „Pe 22 septembrie (n. red.: data când au alegeri legislative în Germania), germanii nu vor vota doar viitorul Parlament (n. red.: Reichschtag), ci şi soarta a numeroase alte ţări. Iată de ce Europa vrea să se amestece în campania în care este implicat electoratul german. Trebuie să ne aşteptăm să crească atacurile la adresa actualului cancelar al Germaniei, descrisă ca o persoană fără suflet, ce refuză să se acorde bani statelor aflate-n criză care n-ar avea nevoie decât de un bun plan pentru a ieşi din locul unde s-au înfundat. (… ) atacurile îi vor fi de folos tot lui Merkel deoarece germanii, majoritatea, sunt sceptici în ceea ce priveşte efectul pe care ar putea să-l aibă planurile de ajutorare. (… ) Sondajele de opinie, efectuate în Germania, au arătat ce cred germanii: în Franţa şi Spania majoritatea oamenilor se iau de clasa lor politică pe care o fac răspunzătoare de declanşarea crizei. Majoritatea ştiu foarte bine că datoria externă nu a crescut din cauza Germaniei, iar aceste datorii, combinate cu lipsa modernizării, sunt motivul recesiunii”.
Să fim serioşi. Nu este singurul motiv de menţinere a recesiunii. Datoria externă + lipsa de politici sociale conforme cu realitatea fiecărui stat + creşterea gradului de corupţie din fiecare stat + traficul de influenţă + clientela politică + evaziunea au dus la menţinerea şi accentuarea recesiunii. Mai există un adevăr: nu mai poate Merkel de soarta fiecărei ţări europene, luată separat. Ea nu face decât să apere interesele capitaliştilor germani, cum Anglia, refuzând zona euro, apără interesele capitaliştilor săi. Fiecare luptă cu ce arme economice are la dispoziţie şi cum îl duce mintea. Pentru Merkel, Uniunea Europeană este o imensă afacere care trebuie să aducă profit mai mult poporului german, nu francez, spaniol, portughez, iralandez, italian sau român. Ceea ce nu ştiu, nici nu vor, politicienii români este că trebuie să apere, mai întâi, interesele românilor, nu ale germanilor. Dar românii, de peste douăzeci de ani, naivi cum sunt din naştere, majoritatea, votează doar propria lor pagubă. Uniunea Europeană este doar un pretext legal pentru unii, din Occident, de a-i transforma pe alţii, din Răsărit, în colonii.