O viaţă de om aşa cum a fost şi cum este în prezent

În urmă cu 59 de ani, Radu Ştefan îmbrăca haina militară. Era, asemenea majorităţii tinerilor din acea perioadă, încrezător în viaţă, pe deplin conştient de rolul pe care avea să-l joace pentru asigurarea dezvoltării societăţii româneşti. Din momentul în care a fost încorporat, a fost repartizat la Grăniceri, unde a efectuat un stagiu militar de trei ani. A fost repartizat la Brigada 9 Grăniceri Turnu Severin, Compania de pază şi control pe fâşia de frontieră dintre România şi fosta Iugoslavie. Indiferent de starea vremii, că era, vara, caniculă, că era, iarna, un frig de crăpau pietrele, Radu Ştefan a patrulat atât pe fâşia de pământ, cât şi pe cea de Dunăre, partea dinspre malul românesc, fiind prezent pe puntea vaporului de pasageri ce străbătea traseul Orşova – Moldova Nouă. Zona de pază şi control fâşie pe care o avea în răspundere, împreună cu alţi grăniceri, se întindea pe o lungime de şase kilometri, limită stânga şi dreapta, astfel că, dus-întors străbătea doisprezece kilometri, în timpul schimbului ce dura obligatoriu şase ore, pe timp de zi sau de noapte. Nu era uşor să efectueze cele şase ore de patrulare, trebuind să fie atent la orice zgomot, mai ales noaptea. în toată această perioadă, Radu Ştefan s-a achitat conştiicios de îndatoririle ce-i reveneau, suportând praful verii, ploile şi noroiul toamnei, intemperiile reci, nămeţii iernii şi furtunile de zăpadă, inclusiv frigul. Pe latura dreaptă a fâşiei pe care o patrula, prin pădure, ajungea până aproape de Cazane, iar pe partea stângă, până la insula Adakale, în punctul unde râul Cerna se vărsa în Dunăre. în ciuda calmului aparent, zona avea gradul său de periculozitate. Cu un an înainte repartizării lui Radu Ştefan la grăniceri, avusese loc un incident chiar pe vaporul ce asigura legătura între Orşova şi Moldova Nouă. Un grup de patru infractori a obligat căpitanul şi mecanicul vasului să acosteze pe malul sârbesc cu tot cu cei aproape şaizeci de pasageri. Din nefericire, incidentul s-a soldat, cu moartea a doi grăniceri din cei trei ce formau patrula de pe vas, respectivii fiind înghiţiţi, fără speranţă de salvare, de Dunăre.
După un an de patrulare, Radu Ştefan a fost chemat la sediul Brigăzii 9 Grăniceri, fiind repartizat la Aprovizionare, unde a devenit gestionar al Depozitului de alimente. în această nouă acivitate din cadrul Brigăzii de grăniceri, a asigurat hrana pentru o mie de persoane, ofiţeri, subofiţeri şi militari. După terminarea stagiului militar, i-au fost recunoscute meritele de bun organizator atât al efectuării patrulei, dar şi în ceea ce priveşte aprovizionarea. Acum, la 79 de ani, pensionat, cel mai mult îşi doreşte o viaţă liniştită, mai ales că a fost de două ori operat la inimă, pe cord deschis, la colon, suferind şi de alte afecţiuni pe care le tratează stând internat prin diferite spitale. Totuşi, la această vârstă, constată cu amărăciune, cum se degradează, pe zi ce trece, moralitatea, cum un preşedinte de Asociaţie de proprietari bagă zâzania între oameni, devenind încetul cu încetul un mic dictator ce nu acceptă să fie contrazis, considerând că numai el are dreptate. Radu Ştefan priveşte acest spectacol penibil al degradării, revoltându-se când vede cum micul dictator de bloc nu acceptă nici cel puţin că oamenii au dreptul la demnitatea opiniei personale. Deşi şi-a croit un drum în societate, după 1990, micul dictator de bloc gândeşte mai rău decât cel mai îndârjit ceauşist, mergând până acolo încât îi amărăşte bătrâneţea lui Radu Ştefan prin răspândirea calomniei că ar fi furat şi a fost condamnat, executând o pedeapsă de trei luni, lucruri pe care ar trebui să le dovedească micul dictator de bloc, ceea ce este imposibil deoarece Radu Ştefan, cât a fost activ, în cadrul societăţii, nu a făcut nici un act social reprobabil, nu a furat nici cel puţin un fir de aţă.
într-o asemenea situaţie, micul dictator provincial de bloc ar trebui să-şi ceară scuze faţă de Radu Ştefan. Dacă nu este în stare public, cel puţin să posteze scuzele de rigoare pe facebook. Dar sunt puţine şanse să se întâmple aşa ceva, deşi este un lucru normal pe care îl face orice persoană educată, mai puţin micii dictatori de provincie de care, din păcate, România post-comunistă este plină, astfel de indivizi, la nivel naţional, fiind mai numeroşi decât câinii comunitari.
în câteva cuvinte, v-am prezentat fragmente din viaţa unui om demn, aşa cum a fost şi cum este în prezent. Din păcate, din cauza lipsei de respect, lipsă de respect de care dă dovadă micul dictator, şef de asociaţie, produs al mentalităţii parvenitului dar şi a gravei absenţe de educaţie normală. Radu Ştefan este unul din milioanele de anonimi ai acestei ţări care, indiferent de vremurile care au trecut peste ei, nu numai că au reuşit să fie demni, dar au avut curajul să impună dreptul lor de a fi respectaţi, deoarece o societate ce cultivă dispreţul faţă de om, devine treptat o societate anormală, populată de… neoameni. De fapt, ce doreşte Radu Ştefan? Un lucru normal: să trăiască liniştit, să nu mai fie subiect de bârfă şi de calomnie colportată de un parvenit.