SCHIMBĂRI ÎN LIGA A II-A. ECHIPELE, OBLIGATE SĂ FOLOSEASCĂ DOI JUCĂTORI SUB 20 DE ANI

Date:

Pe lângă aprobarea noilor condiţii pentru ca echipele din Liga 2 să poată lua startul în competiţie începând cu ediţia 2019-2020, membrii Comitetului Executiv al FRF au decis în şedinţa din 12 decembrie şi alte măsuri pe care cluburile trebuie să le respecte din noul sezon.
O altă modificare importantă a fost efectuată în cadrul Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) şi vizează numărul obligatoriu de tineri jucători utilizaţi ca titulari în Liga 2. Din sezonul următor, 2019/2020, un club va fi nevoit să folosească doi jucători sub 20 de ani, nu trei sub 22 de ani, aşa cum se întâmplă acum.
Reamintim că, pentru a participa în noul sezon al Ligii 2, fiecare club trebuie să asigure o garanţie financiară în valoare de 50.000 de lei pe care e obligatoriu să o achite înainte de startul competiţiei. Aceasta va fi returnată către cluburi la finalul sezonului, titrează liga2.ro.
Un alt punct extrem de important din acest regulament-cadru îl reprezintă obligativitatea tuturor cluburilor din Liga 2 de a avea la dispoziţie un teren de dimensiuni normale care să fie folosit exclusiv pentru copii şi juniori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...