În perioada 17-19 iunie, va avea loc înscrierea la evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a, potrivit Ordinului privind organizarea şi desfăşurarea acestei testări în anul şcolar 2012-2013. Candidaţii vor susţine probele scrise în 25 iunie – la limba şi literatura română, în 26 iunie – la limba şi literatura maternă şi în 27 iunie – la matematică. Rezultatele vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 16:00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16:00 şi 20:00. În perioada 30 iunie – 2 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 3 iulie vor fi afişate rezultatele finale, notele urmând să conteze la admiterea în liceu. Şi la evaluarea naţională din 2013, elevii de clasa a VIII-a vor fi supravegheaţi în sălile de examen cu camere video. De asemenea, sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi cele în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise, trebuie să aibă camere de supraveghere. Elevii din clasa a VIII-a participanţi la loturile de pregătire pentru olimpiadele internaţionale vor susţine probele după un calendar special, în perioada 4-6 iunie.