Veste bună pentru scuterişti – a fost publicată metodologia pentru obţinerea permisului de conducere

Date:

scutereAu trecut deja patru luni fără câteva zile de la intrarea în vigoare a noului Cod Rutier, care îi obligă pe cei care deţin scutere să aibă şi permis pentru a putea să le conducă. După îndelungi dezbateri, Ministerul Transporturilor a reuşit, în sfârşit, să realizeze normele în baza cărora şcolile de şoferi vor fi autorizate să-i pregătească pe candidaţii la categoria AM.
În acest moment, pentru patronii şcolilor de şoferi nu este însă atât de simplu să elibereze atestate. Aceştia vor trebui să obţină autorizaţie pentru categoria AM, să achiziţioneze scutere pe care elevii să facă şcoala şi să angajeze cu contract de muncă un profesor de legislaţie rutieră şi un instructor auto.
Noile norme au fost publicate la începutul săptămânii trecute şi în Monitorul Oficial, drept urmare scuteriştii vor putea -începând de zilele următoare – să urmeze cursurile şcolii de mopede şi apoi să susţină examenul în vederea obţinerii permisului de conducere.
Asta după ce, în ultimele luni, şcolile de şoferi au sistat înscrierile pentru cei care vor să urmeze cursurile de legislaţie pentru mopede. Urmarea a fost că, în acest interval, 2.081 de scuterişti din toată ţara s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi că au condus scutere fără să deţină permis.
Potrivit metodologiei, cei care râvnesc la un asemenea permis vor susţine un examen teoretic (sala) şi un examen practic (poligon). Însă, înainte de examinare, candidatul va trebui să participe la cursuri de legislaţie, 24 de ore de pregătire teoretică fiind necesare, pe lângă cele şase de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...