Fonduri disponibile prin PNDR 2020 pentru investiţii în pomicultură, procesare, cooperare şi infrastructură rurală

Date:

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale reaminteşte solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile că în această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanţare prin intermediul unor submăsuri (sM) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 -2020 (PNDR 2020).
Astfel, o primă oportunitate deosebită o reprezintă investiţiile în sectorul pomicol, prin sM4.1a. Până în prezent, s-au depus 28 proiecte de investiţii în valoare de aproximativ 23,7 milioane de euro. Fondurile disponibile pentru depunere sunt în valoare de peste 74,4 milioane de euro şi pot fi solicitate până la data de 15 august 2019, dacă nu se epuizează până atunci ca urmare a cererilor de finanţare primite.
„În această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanţare prin intermediul PNDR 2020. Cei care doresc să investească în agricultură şi în dezvoltarea mediului rural mai au la dispoziţie fonduri pentru sectorul pomicol, pentru procesare, pentru cooperare, pentru infrastructura de irigaţii, iar în arealul ITI Delta Dunării fonduri pentru infrastructura de bază şi pentru investiţii asociate patrimoniului cultural. Recomand solicitanţilor să întocmească cu atenţie întreaga documentaţie de depunere şi, dacă au nevoie de informaţii suplimentare, să se adreseze experţilor Agenţiei pentru clarificări, astfel încât să depună proiecte bune, cu şanse mari de a se concretiza în investiţii utile mediului rural.” a menţionat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Investiţiile în modernizarea unităţilor de procesare sunt finanţate, în această perioadă, prin intermediul schemei GBER aferentă submăsurii 4.2. Fondurile disponibile pentru depunerea proiectelor, până la data de 30 iunie 2019,sunt în valoare de aproximativ 29,6 milioane de euro.
O altă linie de finanţare prin intermediul căreia AFIR primeşte cereri de finanţare este sM4.3, componenta de infrastructură de irigaţii, pentru care s-au depus, până în acest moment,12 proiecte în valoare de 11,8 milioane de euro. Solicitanţii interesaţi pot depune proiecte în limita plafonului de 288 milioane de euro, până în data de 31 august 2019, în limita fondurilor disponibile.
De asemenea, cei interesaţi pot depune cereri de finanţare prin intermediul submăsurilor 16.1 şi 16.1a Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse şi procese în sectorul agricol şi în cel pomicol. Alocarea financiară aferentă celor două linii de finanţare este de aproximativ 12,5 milioane de euro şi este disponibilă până la data de 10 aprilie 2019 pentru 16.1 şi 15 martie 2019 pentru 16.1a. Precizăm că până acum au fost depuse 12 proiecte în valoare de peste 4 milioane de euro prin sM 16.1.
Până la 30 aprilie 2019, AFIR acordă sprijin financiar din fonduri europene pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol şi cel pomicol, prin sM 16.4 şi 16.4a. Alocarea financiară cumulată pentru cele două sectoare este de peste 11,4 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...