Şcolile afişează astăzi procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile

Date:

Astăzi începe a doua etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, odată cu afişarea procedurii specifice de repartizare a acestora pe locurile disponibile, la fiecare şcoală în parte. De mâine şi până marţi, 8 aprilie, părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară (sau care nu au participat la prima etapă) depun ce-rerea-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua.
Procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinţi se va face între 8-10 aprilie, aplicându-se procedura specifică elaborată de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare se va face pe 11 aprilie iar între 12 aprilie – 19 aprilie se va proceda la centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratul şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.
Aşa cum prevede regulamentul, în această primăvară vor fi înscrişi la şcoală copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la 1 septembrie 2019. Şi părinţii/tutorii/ împuterniciţii legali ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie -31 decembrie 2019 inclusiv îşi pot să-şi înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
Potrivit metodologiei, au prioritate la înscriere copiii care sunt în circumscripţia şcolii, adică locuiesc pe străzile adiacente şcolii. În cazul în care într-o şcoală numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, atunci şcoala va aplica criterii de departajare generale şi specifice: a) existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi. Situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi;
c) existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte;
d) existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa joci la cazino

Inainte de a incepe sa joci sloturi video sau...

Izolații cu vată minerală de calitate: Ghid pentru eficiență și durabilitate

Izolarea termică a locuinței este esențială pentru asigurarea confortului...

ALERTĂ! La temperaturi mari recipientele din plastic elimină o substanță toxică

Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare...

A DOUA OPERAȚIE PENTRU DÂMBOVIȚEANUL OCTAVIAN POPESCU

În urmă cu două săptămâni, Mihai Stoica, președintele Consiliului...