Dat fiind faptul că virusul PPA a fost confirmat la porcul mistreţ găsit mort vineri, pe fondul de vânătoare nr. 13 Runcu, din comuna dâmboviţeană Runcu, s-a decis vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată, prin pândă şi dibuire, reducerea efectivului de mistreţi în zonele cinegetice învecinate, neafectate de PPA, prin realizarea cotei de vânătoare şi a cotei suplimentare:
„Virusul Pestei Porcine Africane a fost diagnosticat la un porc mistreţ găsit mort pe raza fondului de vânătoare nr. 13 Runcu, aparţinând APMTC Runcu. Suspiciunea a fost emisă în data de 05.04.2019, în urma emiterii buletinului de analiză de către LSVSA Dâmboviţa. Probele au fost expediate către IDSA Bucureşti, care a confirmat suspiciunea în data de 06.04.2019. A fost convocată o şedinţă a CLCB Dâmboviţa sub coordonarea prefectului pentru emiterea planului de măsuri pentru combaterea şi eradicarea Pestei Porcine Africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii.
Au fost stabilite o serie de măsuri cum ar fi: vânarea integrală a mistreţilor prin metode care nu dislocă efectivul, reducerea efectivului de mistreţ din fondurile de vânătoare învecinate, neafectate de Pesta Porcină Africană, prin realizarea cotei de vânătoare şi a cotei suplimentare. Proprietarii din zonă au fost informaţi să izoleze animalele în adăposturi pentru a nu veni în contact cu porcii mistreţi sau cu alte materiale susc-ceptibile de a fi contaminate, provenite din fondul de vânătoare.”, ne-a comunicat DSVSA Dâmboviţa.
Facem precizarea că virusul Pestei Porcine Africane nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact major la nivel social şi economic.
Vânarea integrală a mistreţilor din fondul de vânătoare nr. 13 Runcu
Date: