CSM TÂRGOVIŞTE A DUS ROMÂNIA LA FIBA EUROPE 3X3 Cu Ancuţa Stoenescu şi Gabriela Irimia în lot, echipa naţională de baschet 3×3 a obţinut biletele pentru turneul final

Date:

Reprezentativele de baschet 3×3 ale României au participat în week-endul recent încheiat la un turneu de calificare pentru Campionatul European de la Debrecen.
Primele două naţionale clasate, atât la masculin, cât şi la feminin, aveau să obţina calificarea la FIBA 3×3 Europe Cup, iar România s-a bucurat la final pentru ca reprezentativa feminină, formată din Gabriela Mărginean, Sonia Ursu, Ancuţa Stoenescu şi Gabriela Irimia a reuşit să se califice de pe prima poziţie, după un ultim meci, decisiv, câştigat în faţa Spaniei.
în prima zi a competiţiei găzduite de staţiunea Mamaia, Avilele s-au impus în ambele meciuri ale Grupei A, trecând de Portugalia (16-14) şi Belgia (20-15).
A doua zi, fetele noastre urmau să lupte cu Germania şi Spania pentru cele două locuri care asigurau prezenţa la Campionatul European de la Debrecen. Iar România a debutat cum nu se poate mai prost, cedând la limită în faţa Germaniei, 13-14. Aceeaşi naţională a Germaniei a fost surclasată ulterior de Spania (17-8), aşa că tricolorele aveau o misiune extrem de grea în meciul decisiv. însă, după un început excelent, România s-a distanţat pe tabelă şi nu a mai cedat conducerea până la final, în ciuda unui final în care ibericele au dat semne de revenire. Scor final 21-17 şi România a reuşit să se claseze pe prima poziţie – datorită numărului mai mare de puncte marcate – în vreme ce Spania a prins şi ea calificarea, de pe locul secund.
Băieţii, doar o singură victorie
Baris Aktas, Radu Paliciuc, Bogdan Cezar Sandu şi Victor Petrache au încheiat încă de sâmbătă turneul de la Mamaia, ratând calificarea în faza finală, după două înfrângeri cu acelaşi scor 13-21 (cu Belgia şi Spania) şi doar o singură victorie, 18-13, în faţa Irlandei.
în cele din urmă, duminică, Germania şi Spania au reuşit calificarea la Campionatul European, în vreme ce Slovenia s-a clasat pe poziţia a treia.
FIBA 3×3 Europe Cup Qualifier a fost un eveniment organizat de Asociaţia Judeţeană de Baschet Constanţa, cu finanţarea Primăriei Municipiului Constanţa, şi susţinut de Peak, Tissot, Wilson, Superbet, UPC, City Park Mall, Red Bull, sport-loft.com, Zizin, Doritos, Iridex Group, Stirom, Kiss FM, Sport Arena Streetball, DJST Constanţa şi Federaţia Română de Baschet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...