Cea mai rea dintre toate lumile posibile(78) De la explozia urbana la Bidonville-ul Global

de Mike Davis_
Organizaţia Human Rights Watch a atras atenţia opiniei publice internaţionale asupra a foarte numeroaselor înţelegeri pe ascuns între responsabilii proiectelor oficiale şi antreprenori, ce manipulau entuziasmul patriotic inerent organizării Jocurilor Olimpice la Pekin, pentru a justifica expulzările în masă şi însuşirile abuziv-egoiste de terenuri, în plin centrul capitalei Chineii).
în strălucitoarea sa lucrare The Making and Selling of Post-Mao Beijing
(2004), Anne-Marie Broudehoux afirma că în China cu capitalism de Stat, tendinţa actuală este mai degrabă de a masca sărăcia prin folosirea faţadelor „de tip Potemkin”, decât să fie abordată şi tratată în mod real pentru găsirea de soluţii care să ducă la reducerea acesteia, dacă nu este, deocamdată, posibilă eradicarea acesteia. Anne-Marie Broudehoux a anticipat că pregătirea Jocurilor Olimpice va duce la repetarea experienţei traumantizante (iar pentru clasa muncitoare cu o nuanţă ironică sinistră) a sărbătorilor dedicate celei dea cincizecea aniversări a Revoluţiei Chineze.
„Timp de peste doi ani, locuitorii capitalei Chinei au suportat neplăcerile cauzate de diferite campanii de înfrumuseţare al căror scop era să ascundă mizeria socială şi fizică a oraşului. Sute de case au fost demolate, mii de persoane expulzate şi miliarde de yuani proveniţi din taxele şi impozitele plătite de contribuabili au fost cheltuite pentru construirea unei faţade a ordinii şi progresului. Pentru asigurarea bunei desfăşurări a ceremoniilor oficiale, capitala a fost blocată toată săptămâna cât au ţinut festivităţile. Locuitorilor Pekinului li s-a ordonat să stea la ei acasă şi să privească ceremoniile la televizor, aşa cum s-a procedat şi în cazul festivităţilor de deschidere a Jocurilor Asiatice2)”.
Programul de „înfrumuseţare urbană” cel mai orwellian al Asiei contemporane a fost, desigur fără nici un dubiu, cel legat de pregătirea campaniei „1996, anul turismului în Birmania”, lansată la Rangoon şi Mandalay de către dictatura militară birmaneză, campanie finanţată cu banii obţinuţi de pe urma vânzării de heroină. între 1989 şi 1994, 1,5 milioane de rezidenţi – adică 16% din populaţia urbană totală – au fost expulzaţi din locuinţele lor (de cele mai multe ori din cauza incendiilor criminale comandate chiar de Stat) şi duşi în tabere unde au fost ridicate, în grabă, colibe din bambus, la periferia oraşelor, tabere denumite, la modul înfiorător, „Noile Câmpuri”. Nimeni nu ştia când îi va veni rândul să fie expulzat şi, din dorinţa de a se obţine noi terenuri pentru construirea de hoteluri, chiar şi morţii erau expulzaţi din cimitire.
1) A se vedea „Human Rights Watch, raport despre acutualitatea curentă” şi „Demolished: Forced Evictions and the Tenants’ Rights Movement in China” pe hrv.org/reports/2004/chi-na/0304 (site-ul în franceză hrw.org/french).
2) Anne-Marie Broudehoux, The Making and Selling of Post-Mao Beijing, New York, 2004, p.162.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.