GABI PARASCHIV ŞI EDI PRISACARU VOR LICENŢA UEFA A

Date:

In perioada 8-12 iulie are loc la Casa Fotbalului primul modul din cadrul Licenţei UEFA A de antrenori.
Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Dan Apolzan, a fost cel care a ţinut primul curs alături de Adrian Szabo, lector în cadrul SFA.
Marţi, 9 iulie, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, le-a vorbit cursanţilor despre importanţa educaţiei unui antrenor şi le-a dezvăluit acestora momente-cheie trăite în cariera sa la echipele de club şi naţionale pe care le-a antrenat. Alături de Mihai Stoichiţă s-a aflat şi Răzvan Rotaru, lector în cadrul
SFA.
La aceste cursuri participă 25 de antrenori, printre aceştia fiind prezenţi şi foştii internaţionali Bogdan Lobonţ, fost antrenor la Uiversitatea Cluj în sezonul trecut, Daniel Pancu, antrenor pricipal la FC Rapid şi Costin Lazăr, abia retras din activitatea de fotbalist.
Lista completă a cursanţilor: Daniel Borugă, Ciprian Brighiu, Cristian Burlacu, Andrei Cristea, Mircea Diaconescu, Lucian Dobre, Marius Dulca, Adrian Dulcea, Mirel Dulgheru, Daniel Dumitru, Constantin Grădinaru, lonuţ Ilie, Costin Lazăr, Bogdan Lobonţ, Vasile Marian, Bogdan Miron, Tudor Palade, Daniel Pancu, Gabriel Paraschiv, Eduard Prisăcaru, lonuţ Stancu, Vlad Ştef, Valentin Toma, Gigi Vînău, Gabriel Vlad.
Următorul modul al licenţei UEFA A va avea loc în luna august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...