Viorel Moldovan: „Îmi fixez un target înalt, nu îmi place şi nici nu vreau să aud despre „evitarea retrogradării”

Date:

Luni, ora 18.00, Chindia joacă la Mediaş cu Gaz Metan, formaţie care a încheiat sezonul 2018-2019 pe locul 7. Antrenorul roş-albaştrilor, fostul internaţional Viorel Moldovan, a vorbit astăzi despre obiectivele echipei în acest campionat, transferurile efectuate în pauza competiţională şi a prefaţat într-un mod optimist jocul de la Mediaş.
Mai jos, redăm interviul acordat de Viorel Moldovan pentru site-ul oficial www.afcchindiatar-goviste.ro
– În primul rând, care este atmosfera din vestiar înaintea primului meci oficial din acest sezon?
– Este o atmosferă bună, ne-am pregătit bine, am reuşit să aducem câţiva jucători care sperăm să se integreze cât mai repede în angrenajul echipei noastre. A fost o perioadă grea, cu multe antrenamente şi meciuri de verificare. Vrem să credem că am reuşit să ameliorăm anumite aspecte.
– Cum vedeţi meciul cu Gaz
Metan? – Sincer, nu mă aştept la un joc cu intensitate foarte mare. Motoarele nu sunt turate. Trebuie să ne prezentăm bine, să fim echilibraţi, să avem o organizare bună, atât în apărare cât şi în atac. Le-am spus jucătorilor că trebuie să abordăm toate meciurile la victorie, indiferent de numele adversarului. Întâlnim o formaţie care s-a întărit, a adus elemente interesante.
– Care este obiectivul echipei în acest sezon?
– Eu mă gândesc la play-off. Am făcut nişte calcule şi avem nevoie de cel puţin 39 de puncte. Ca să realizăm ceva, trebuie să ne gândim departe. Îmi fixez un target înalt, nu îmi place şi nici nu vreau să aud despre „evitarea retrogradării”. Mă agasează şi nu sună deloc bine cuvintele astea.
– Cum vi se pare lotul?
– E un lot competitiv, există concurenţă. Din păcate pentru aceşti jucători, sunt doar 11 tricouri de titulari. Pe această cale, vreau să transmit un mesaj clar: la Chindia trebuie să primeze interesul echipei. Dacă prind un jucător că îşi vede interesul personal, e gata pentru mine. Trebuie să ne găndim la succesul echipei, la grup, avem calitate, avem potenţial, chiar dacă nu şi experienţă la nivelul Ligii I. Toţi trebuie să tragem în aceeaşi direcţie. Mi-aş mai dori 2-3 jucători, vom vedea ce vom putea rezolva.
– A trecut euforia promovării.
– Sigur că da. Aşa cum am mai spus, a fost doar un volum, un capitol din istoria acestui club. Sunt mândru că am reuşit să fac parte din grupul care a readus Târgoviştea pe prima scenă a fotbalului românesc după atâta timp. Dar gata, sunt doar amintiri, peste care ne vom uita la bătrâneţe. Acum trebuie să avem un prezent bun şi un viitor frumos.
– Un mesaj către suporteri?
– Îi aşteptăm şi la Mediaş, şi mai ales la meciurile de la Ploieşti. Împreună putem face o figură frumoasă şi în acest sezon. Şi sigur că ne dorim cu toţii să revenim cât mai repede acasă, lângă Turnul Chindiei.
Gaz Metan Mediaş – Chindia Târgovişte se joacă luni, 15 iulie, ora 18.00, în direct pe Digi, Look şi Telekom. Intrarea generală pe stadion costă 10 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...