S-a predat amplasamentul pentru construirea de locuinţe ANL în zona fostei unităţi militare de la Gară

Date:

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea a avut o întâlnire cu o delegaţie a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) Bucureşti, atât la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cât şi pe terenul fostei unităţi militare de la gara Târgovişte, unde a avut loc predarea amplasamentului în vederea construirii a 20 unităţi locative (dintr-un total de 120). De asemenea, au fost prezenţi şi alţi factori responsabili pentru realizarea acestui demers, respectiv proiectantul şi executantul obiectivului, dar şi dirigintele de şantier.Evenimentul marchează debutul primei etape a unui proiect finanţat atât de la bugetul de stat – în cadrul programului „Construirea de locuinţe de serviciu”, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 719/2016, implementat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin intermediul ANL, cât şi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Investiţia ce urmează a fi realizată în municipiul Târgovişte are valoarea totală de 4.997.556,25 lei, din care suma de 3.775.147,86 lei reprezintă valoarea finanţată de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, iar suma de 1.222.408,39 lei reprezintă contribuţia din bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ingredientele riscante care se regăsesc în loțiunile pentru bebeluși

Loțiunile pentru bebeluși sunt esențiale pentru hidratarea și protejarea...

Angajatorii dâmbovițeni au 377 de locuri de muncă vacante

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot...

MORENARUL ANDREI IVAN S-A SĂTURAT DE CRAIOVA

Andrei Ivan are un mesaj clar pentru şefii Craiovei:...

SORANA CÎRSTEA A UITAT SĂ CÂȘTIGE

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul...