Bogdan Vintilă (47 de ani) a fost extrem de pozitiv la finalul meciului Chindia Târgovişte – FCSB 1-2, pe care vicecampioana l-a câştigat greu, după ce a fost condusă. Antrenorul FCSB s-a declarat foarte mulţumit de succesul obţinut, dar în special de atitudinea şi dorinţa arătată pe teren de elevii săi. FCSB e în continuare în afara locurilor de play-off.
„E o victorie muncită, în care am ştiut să suferim. Diferenţa putea să fie mult, mult, mult mai mare, dacă reuşeam să concretizăm ocaziile pe care le-am avut. (n.r. -despre Chorbadzhiyski, care a greşit la golul Chindiei)Şi Maradona a dat gol cu capul şi avea 1,50. A fost o nesincronizare. Avem jucători buni, sunt liniştit, îmi felicit jucătorii. Mă bucur că munca lor dă roade.
Nu vreau să comentez arbitrajul. Eu sunt mulţumit că echipa mea a câştigat. Bineînţeles… Să spun ceva de arbitraj… Nu vreau să le dau alibiuri jucătorilor mei. Se vor ascunde în spatele acestor greşeli. (n.r. – despre Moruţan)A jucat atât cât a putut, făcut-o foarte bine, sunt mulţumit de el. A avut o contuzie la picior şi a spus că nu mai este la 100%. Apreciez asta, e bine că jucătorii spun când nu mai pot, sunt conştienţi că trebuie să dea 100% pentru echipă, iar atunci când nu mai pot să intre alt jucător”, a spus Bogdan Vintilă, după meci, la DigiSport.
FCSB a câştigat cu 2-1 contra Chindiei Târgovişte, la Ploieşti, iar în urma acestui succes a urcat pe locul şapte, cu 18 puncte, la egalitate cu Poli Iaşi, în timp ce Chindia a coborât pe locul 11, cu 15 puncte. FCSB e, la finalul turului din Liga 1, în afara locurilor de play-off.
Bogdan Vintilă după meciul cu Chindia: „E o victorie muncită în care am ştiut să suferim”
Date: